Timbrul de mediu, care intră mâine în vigoare, va genera la fel ca şi celelalte taxe auto mii de procese pe rolul instanţelor. Dovadă stă faptul că deşi guvernanţii au dorit să elimine din noua taxă regementările pentru care au fost criticaţi inclusiv de Comisia Europeană, aceste se regăsesc şi în noua formă de calcul.
Avocaţii spun că noul timbru de mediu nu va fi cu adevărat o taxă de mediu, ci „un adevărat impozit discriminatoriu”, care ar trebui calculat numai în baza emisiilor de dioxid de carbon reale. „Noile valori de impunere sunt foarte mari. Acestea ar trebui scăzute cel puţin cu 30% în funcţie de puterea de cumpărare a romănilor. Pe de altă parte, eliminarea plăţii pentru autoturismele mai vechi de 2007 când se revând încalcă dreptul de proprietate şi retoactivează”, notează av. Marius Coltuc, într-un document remis Curierului Naţional.
De departe cea mai problematică reglementare este cea legată de eliminarea dispoziţiei potrivit căreia, în cazul în care vânzătorul a obţinut deja prin hotărâre judecătorească restituirea sau evitarea la revânzare a taxei, cumpărătorul va plăti timbrul de mediu. „ Textul de lege prevede că în cazul celor care au dat statul în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal – dacă acestora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum şi cei care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei, în baza hotărârii judecătoreşti, vor plăti noul timbru la prima vânzare a maşinii. Prin această reglementare se încalcă liberul acces la justiţie”, precizează avocatul, subliniind că regula ”se va plăti o singură dată timbrul de mediu” ar trebui să se fie menţionată în toate formele legii, nu doar în anumite cazuri.
Pe de altă parte, textul de lege care se va aplica începând de mâine nu stipulează ce se va întâmpla în cazul în care maşina este scoasă din România înainte de a-i expira perioada de viaţă şi nici