După Elena Udrea, liderul pe rol al Partidului Democrat Liberal a fost al doilea „moţionar” care s-a străduit să-i convingă pe tulcenii pedelişti să-l crediteze la Convenţia Naţională din 23 martie.
Susţinut prin semnături de Constantin Hogea, preşedintele interimar judeţean, şi de deputatul Vasile Gudu, singurul parlamentar tulcean al PDL, autorul moţiunii „România dreaptă – PDL – Politica dincolo de lozinci” a îndurat democratic, de faţă cu membrii care au populat Sala „Mihail Kogălniceanu”, dar mai ales cu reprezentanţii presei, criticile „fostului” şef local Victor Tarhon.
Blaga şi-a recomandat succint moţiunea, aşa cum a făcut-o în toate celelalte 25 de organizaţii judeţene în care s-a promovat până acum. Că PDL trebuie să fie un partid unit, un partid puternic („care să câştige alegerile generale, oricând ar avea loc acestea!”), să promoveze principalele valori, respectiv dreptatea şi libertatea, să aleagă în funcţii de conducere acei membri care sunt competenţi şi merituoşi. Mai presus, PDL trebuie să fie un partid al soluţiilor, partid care „să aibă răspunsuri la toate chestiunile de interes public”.
Vasile Blaga a pledat în mai multe rânduri pentru unitatea post-23 martie, întrucât „există viaţă şi după această dată”, moment din care va aplica „Regula celor «3 D»: discuţii, decizie, disciplină”.
După Elena Udrea, liderul pe rol al Partidului Democrat Liberal a fost al doilea „moţionar” care s-a străduit să-i convingă pe tulcenii pedelişti să-l crediteze la Convenţia Naţională din 23 martie.
Susţinut prin semnături de Constantin Hogea, preşedintele interimar judeţean, şi de deputatul Vasile Gudu, singurul parlamentar tulcean al PDL, autorul moţiunii „România dreaptă – PDL – Politica dincolo de lozinci” a îndurat democratic, de faţă cu membrii care au populat Sala „Mihail Kogălniceanu”, dar mai ales cu reprezentanţii presei,