Consiliul European din 14 – 15 martie 2013 pare să fie unul dintre cele mai „liniştite“ summit-uri din ultima periodă, deşi pe agenda acestuia se află elemente care privesc criza economică, statusul celui de-al treilea Semestru European şi relaţiile strategice ale Uniunii Europene cu Federaţia Rusă.

Dacă pe elementele generale şi pe relaţiile strategice dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă putem vorbi de direcţii cu componentă politică ceva mai pronunţată, în ceea ce priveşte Semestrul European, acesta intră în logica coordonării politicilor economice, bugetare şi de reforme structurale.

Pentru cei mai puţin familiari cu terminologia, Semestrul European, mai exact direcţiile celui de-al treilea Semestru European au fost conturate cu ocazia Consiliului European din 13 – 14 decembrie 2012, pe baza Analizei Anuale a Creşterii, publicată de Comisia Europeană la 28 noiembrie 2012. Acelaşi Consiliu European din 13 – 14 decembrie 2012 a decis de altfel şi faptul că priorităţile pentru Semestru rămân neschimbate pe întregul parcurs al anului 2013 – iar printre obiectivele majore se poate menţiona efortul susţinut de ieşire din criză, concomitent cu creşterea economică sustenabilă.

Ca opinie personală, cred că perspectivele pentru anul 2013 par să nu fie deloc vesele, ci din contră, par să fie cel puţin la fel de sumbre precum au fost caracterizările anului 2012. În acest context, era oarecum de anticipat ca forurile europene să marcheze, prin consecvenţă şi măsuri susţinute, direcţiile care ţin de viitor, mai cu seamă că semnalele din piaţă arată că cererea de credite rămâne încă redusă într-un sistem financiar încă nevindecat, ceea ce nu poate însemna altceva decât creştere economică nesatisfăcătoare.

Dacă veştile despre anul 2013 nu sunt deloc bune, pe o creştere economică a zonei Euro foarte aproape de zero şi o contracţie a PIB-ului de