Elementul surpriză al noii ediţii de Opere Hortensia Papadat-Bengescu este editarea în premieră a romanului Străina, cea din urmă carte a autoarei, pierdută în împrejurări tulburi, într-un deceniu el însuşi „pierdut“, cerînd a fi recuperat dintr-un interregn – întrucît e un deceniu de graniţă, punte fragilă între interbelic şi epoca de după instaurarea comunismului. Cîntec de lebădă, roman-sinteză ce adună obsesiile existenţiale şi scripturale ale creatoarei Hallipilor, Străina reprezintă, atît prin conţinutul, cît şi prin destinul său (extrem de tortuos), imaginea simbolică a unei lumi în declin şi a nehotărîrii unei epoci ce stă să înceapă. Geneza, scrierea, tribulaţiile publicării romanului (presupus a fi fost încheiat), în a doua jumătate a deceniului al cincilea, au fost, zeci de ani, adîncite într-o legendă periodic alimentată cu amănunte – uneori contradictorii – scoase la iveală de istoria literară. Cît timp a trăit, autoarea însăşi a întreţinut, voluntar sau nu, confuzia în legătură cu ultimul ei roman. Mărturisirile sale consemnate în varii interviuri sau încredinţate diferiţilor interlocutori (I. Negoiţescu, Camil Baltazar sau Ov.S. Crohmălniceanu) se bat, nu de puţine ori, cap în cap – cum arată, foarte strîns argumentat, şi Gabriela Omăt, editoarea de azi a Străinei. Astfel, la scurt timp după ce a declarat, cu ocazia unui interviu, că romanul ar fi în curs de apariţie, prozatoarea îi mărturiseşte altui intervievator că încă mai lucrează la carte. Sau: într-o împrejurare se plînge că Editura Fundaţiilor Regale îi cere să predea cît mai repede manuscrisul, iar din altă parte reiese că, totuşi, contractul ar fi fost încheiat cu Editura Cioflec.

Din hăţişul speculaţiilor şi al declaraţiilor contradictorii, Gabriela Omăt încearcă să desprindă o logică a faptelor sau, mai precis, cel puţin două scenarii posibile. Se poate ca manuscrisul rom