Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Complexul imobiliar Seasons Residence va fi gata în iunie 2014

Publicat in Bursa, vineri 15 martie 2013 ·

Reprezentanţii diviziei imobiliare a băncii elene Piraeus, Piraeus Real Estate, au anunţat, ieri, că proiectul va fi finalizat în iunie 2014. "Deja am resemnat antecontractele cu 24 din cei 28 de cumpărători anteriori, iar cu ceilalţi patru suntem încă în discuţii", au spus aceştia.

Valoarea finală a proiectului va fi însă de doar 15 milioane de euro, nu de 30, cum arăta dezvoltatorul israelian Yuval Rishpi, singurul acţionar al firmei Gespi Investments, cel care a lansat în 2007 proiectul rezidenţial Seasons Residence cu 180 de apartamente pe drumul dintre Braşov şi Poiana Braşov. "Vom avea în cele din urmă doar 140 de apartamente şi vom rămâne la cele şase clădiri care sunt acum în construcţie, fără a mai continua cu etapa a doua", au mai spus sursele citate.

Luna trecută, reprezentanţii băncii anunţau că estimează că lucrările de construcţie vor dura aproximativ 14 luni. "Estimăm că lucrările la cele şase blocuri care alcătuiesc proiectul şi care generează peste 15.000 de metri pătraţi - cu trei blocuri aflate în stadiu avansat de finalizare (finisaje) şi alte trei blocuri aflate la stadiu de structură - vor demara la începutul trimestrului II al acestui an, având un termen estimat de finalizare de 14 luni", au mai spus reprezentanţii Piraeus.

Reprezentanţii băncii afirmă că au decis achiziţia Seasons Residence "în vederea recuperării de către creditorul garantat (Piraeus Bank - n.red.) a unei părţi cât mai mari din împrumutul acordat dezvoltatorului aflat în incapacitate de a finaliza proiectul", dar şi cu intenţia de a păstra în proiect clienţii apartamentelor cu care au fost semnate noi antecontracte prin care le sunt recunoscute sumele plătite până în prezent pentru locuinţe.

* Faliment din februarie 2012

Israelianul Yuval Rishpi, singurul acţionar al firmei Gespi Investments, a lansat în 2007 proiectul rezidenţial Seasons Resid

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 20 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 41 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Tenis: Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt în sferturi la Iaşi Open

News.ro acum 41 minute
Jucătoarele Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Iaşi Open. Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 53 WTA) s-a impus în două seturi în faţa jucătoarei franceze Varvara Gracheva (24 de ani, locul 106

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum 2 ore
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°