Pot fi disponibilizaţi şi liderii de sindicat
Ministerul Economiei a lansat o nouă formă a ordonanţei privind protecţia salariaţilor afectaţi de concedierile colective, între aceştia numărându-se şi cei dela ComplexulEnergeticOltenia. Noul proiect de lege este diferit faţă de cel anterior, în sensul că nu mai nominalizează direct societăţile care trebuie să facă disponibilizări, ci le dă posibilitatea să-şi întocmească singure planurile de reorganizare şi restructurare. De asemenea, nu mai impune ca în aceste concedieri colective să fie obligatoriu incluse şi persoanele care se încadrează la pensionare anticipată, ci doar la cerere şi, totodată, dă posibilitatea conducerilor companiei, în acest caz CEO, să disponibilizeze inclusiv liderii de sindicat, până acum aceştia beneficiind de protecţie în cazul unor astfel de măsuri de reorganizare.
Proiectul este, în mare măsură, similar cu cel de acum două săptămâni care, la rândul său, a generat o serie de nemulţumiri chiar şi un mic scandal pe plan local, fiind anunţate mii de disponibilizărila ComplexulEnergeticOltenia. Premierul Victor Ponta a dispus ca Ministerul Economiei să retragă proiectul de ordonanţă respectiv însă, acum, la două săptămâni, a apărut o variantă ceva mai îmbunătăţită. Noua formă a ordonanţei privind protecţia socială nu mai include lista companiilor ce urmează a fi restructurare, ci stabileşte că acestea pot efectua concedieri colective în baza unor planuri de restructurare stabilite dinainte. Mai mult, în noul proiect de ordonanţă este menţionat faptul că Guvernul este cel care va stabili ce societăţi trebuie să facă disponibilizări şi tot el va fi cel care va aproba numărul persoanelor care urmează să fie afectate de concedieri colective de la fiecare companie în parte, în urma unor analize şi la propunerea ministerelor de resort. Concedieri doar în baza unor programe de restructurare @