Cu cât Cezar va fi mai lăudat în prealabil, cu atât va fi mai neplăcută căderea în cazul în care nu va ajunge în finală la Malmö sau acolo va ocupa un loc codaş. Deoarece supranumele “The Voice” e ca acela de Superman, unuia, căruia nu îi este premis, decât să câştige!

Să fim serioşi şi să încetăm cu titulatura ”The Voice” pentru un câştigător al selecţiei naţionale a Eurovisionului, un concurs de muzică pop (spre şlagăr). El nu este nici Frank Sinatra, nici Whitney Houston, din nici un punct de vedere!

El nu este nici măcar câştigătorul showului de Televiziune Vocea României sau a Chinei, Franţei, Italiei sau a mai ştiu eu cui! Nu poate fi în interesul nimănui ca Cezar, contratenorul care a luat-o pe arătura muzicii comerciale şi care s-a impus la finala naţională pentru Eurovision 2013 să fie supranumit “The Voice”. Să îl scutim pe Cezar, şi pe noi înşine, de acest pretenţios şi prea preţios atribut!

O fi având Cezar o voce bună şi performantă, o fi având susţinători printre clebrităţi ale muzicii clasice, fie ele şi în pragul apusului de carieră, o fi cântat prin marile săli de concerte ale lumii, nefiind Philippe Jaroussky sau Valer Barna-Sabadaus cu discografie proprie, o fi un mare artist, care s-a dăruit acum poporului, o fi el întorsul fiu risipitor al Ploieştiului, pe care l-a adoptat îndoielnicul gust muzical al acestuia. O fi! O fi el cel care reprezintă România, deşi votul dat de public e nesemnificativ, raportat la populaţia ţării (dar asta ar fi valabil pentru toţi participanţii la concurs).

Nu “o fi”! Deoarece aşa este! Aşa este, Cezar este învingătorul. Deci să-i dăm Cezarului, ce-i al Cezarului, dar nu şi titlul “The Voice”, c-ar fi păcat ca ditaimai supranumele s-ajungă la cheremul prostului gust şi să se transforme peste noapte într-o poreclă. Iar asta si de dragul lui Cezar, pe care titulatura ar trebui să-l jignescă deja