Doi primari şi-au declarat război. Este vorba de edilii localităţilor Turburea şi Ţânţăreni care se judecă pe graniţa dintre localităţi. Fiecare crede că suprafaţa disputată li se cuvine, ba mai mult, fiecare a emis titluri de proprietate pe suprafaţa respectivă, iar o parte din terenuri au fost şi vândute.
Conform spuselor primarului din Turburea, terenul din cauza căruia s-a creat conflictul ar fi aparţinut fostei comune Poiana. După desfiinţarea acesteia, a devin sat şi a fost alipit comunei Turburea. Suprafaţa disputată este de circa 40 de hectare. Nu este pentru prima dată când Primăria Ţânţăreni vrea să dobândească terenul respectiv. În anul 2002, primăria a solicitat acest lucru prefectului de la acea vreme, Toni Greblă, care nu ar fi fost de acord şi nu a validat acea suprafaţă. Acum se judecă cu Primăria Turburea pentru graniţă, iar primarului Ion Bârcă i se pare dubios faptul că tocmai soţia fostului prefect Toni Greblă este avocatul primăriei Tânţăreni.
Edilul spune că terenul se află pe teritoriul comunei sale, pentru care a şi acordat cetăţenilor titluri de proprietate. Mai mult, edilul spune că unii cetăţeni şi-au vândut terenurile. „Mă judec cu primăria Tânţăreni pe graniţă. A încercat pe timpul când era prefect domnul Greblă şi i-a dat invalidare pe acea suprafaţă. E o situaţie tardivă, s-au dat titluri de proprietate, au fost puse în circuitul civil. Oamenii care au luat titlurile de proprietate, au şi vândut suprafeţele. Nu are dreptate. Culmea culmilor, are avocat pe soţia domului Greblă, cel care a dat acea invalidare când era prefect. E un abuz din partea dumneaei să dai titluri de proprietate pe care ai invalidare”, a declarat Ion Bârcă, primarul din Turburea.
Primăriţa din Ţânţăreni, Maria Vasilescu, spune că actual prefect a dispus darea în judecată a Primăriei Turburea pentru stabilirea graniţelor. „N-am căzut de acord as