Viorica Dinu şi Antoanela Costache sunt judecătoare la Secţia a II-a penală a Tribunalului Bucureşti. Magistratele sunt urmărite penal de DNA pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Viorica Dinu a judecat câteva termene în dosarul de corupţie al lui Dan Voiculescu şi a avut de-alungul timpului o serie de sentinţe controversate. Numele Antoanelei Costache apare în dosarul fostului senator Cătălin Voicu.
Viorica Dinu şi Antoanela Costache sunt investigate pentru fapte de corupţie, mai precis au luat mită pentru a ajuta la eliberarea din arest a lui Dinel Nuţu, fost Staicu. CSM a încuviinţat arestarea preventivă pentru cele două. DNA va solicita Curţii de Apel Bucureşti arestarea preventivă a celor două judecătoare.
Cine este judecătoarea Viorica Dinu
Viorica Dinu este cea care a judecat dosarul de corupţie al lui Dan Voiculescu după ce acesta a ajuns din nou la Tribunalul Bucureşti. Viorica Dinu a fost şi cea care a deliberat în dosarul în care Sorin Ovidiu Vântu a fost acuzat de favorizarea infractorului Nicolae Popa. În acest dosar, Vîntu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.
În ultima declaraţie de avere publicată în 2011, Viorica Dinu spune că deţine trei apartamente în Bucureşti, două terenuri, un autoturism şi bijuterii în valoare de 10.000 euro.
În ianuarie 2012, Viorica Dinu şi Antoanela Costache au aprobat eliberarea înainte de termen a interlopului Sile Cămătaru. Cele două judecătoare au considerat că Sile Cămataru s-a reabilitat şi au luat în calcul şi faptul că acesta şi-a zugrăvit singur celula.
Judecatoarea Viorica Dinu este cunoscută pentru o sentinţă controversată. În urmă cu trei ani, l-a achitat pe chinezul Zhao Tun Guo, membru al mafiei chineze (Triada), acuzat că şi-a ucis şi tranşat doi conaţionali în 1995, împreună cu un complice.
Presa a relatat la acea vreme că anchetat