Mijlocaşul Paul Anton adus gratis în această pauză competiţională a intrat în atenţia echipei germane de prima ligă, Borusia Monchengladbach. Jucătorul este monitorizat, însă el nu ştie nimic de posibilitatea vreunui transfer. „Nu ştiu dacă sunt urmărit de scouteri, eu am impresar şi nu am auzit nimic. Orice echipă poate fi o rampă de lansare, dar Pandurii cu poziţia din clasament şi rezultatele din ultimii ani este o rampă mult mai bună de lansare. Totul depinde de mine. Eu sper să îmi fac treaba bine aici şi apoi vedem”, a comentat Paul Anton.
Posibilitatea unui transfer îl bucură pe Cristi Pustai care îi vede un viitor frumos mijlocaşului în vârstă de 22 de ani. „Mă bucur pentru Anton, nu ştiu dacă pentru noi e cazul să ne bucurăm. Este un jucător foarte bun, o să fie o soluţie pentru naţională. Are şi o vârstă bună, iar dacă va continua aşa e foarte bine”, a declarat Pustai.