Sfaturile acordate gratuit cu privire la respectarea regulilor de igienă sau evitarea obiceiurilor nocive ar avea un impact mult mai mare dacă ar fi însoţite de mai mult decât pliante, spun oamenii DSP, care se plâng de fondurile puţine alocate promovării sănătăţii.
Mediatorii sanitari, prezenţi în comunităţile de romi pentru a înlesni relaţia pacienţilor cu furnizorii de servicii medicale, ar ajuta bucuroşi în acţiunile de promovare a sănătăţii, au spus cu toţii ieri, doar că sfaturile simple nu au acelaşi impact ca cele însoţite şi de o parte „practică”.
„Ne-am dori şi noi să putem face mai mult atunci când ajungem în comunităţi. Când am putut, le-am oferit copiilor periuţe de dinţi, pastă de dinţi, săpun, iar impactul a fost altul. Acum însă banii sunt mai puţini, ne permitem doar pliante, iar mai mult, doar atunci când găsim sponsori”, le-a spus mediatorilor sanitari, la întâlnirea programată ieri la Direcţia de Sănătate Publică pe tema „Ce trebuie să ştim despre tuberculoză”, medicul Viorica Meleru.
Cu sau fără bani, a fost concluzia întâlnirii, oamenii, cu atât mai mult cei din comunităţile cu risc de îmbolnăvire, trebuie informaţi pe diverse teme.
„Când spun că ne dorim sprijinul dumneavoastră pentru a derula campanii nu mă gândesc la acţiuni la care să strângem câteva zeci de persoane, care nu sunt atente la ce le spunem, dar noi am bifat acţiunea, ci la întâlniri chiar şi cu cinci – şase persoane, cu care poţi chiar purta un dialog şi la care informaţia ajunge altfel. Noi suntem doi oameni la Promovare, în DSP, dar dumneavoastră ne puteţi ajuta cu ce faceţi fiecare în localitate”, a mai spus Meleru.
Copiii au copii şi pentru că prevenţia nu funcţionează
Şi aşa s-a transmis că în acest an ar trebui, teoretic, derulate prin Compartimentul de Promovare a Sănătăţii 37 de campanii, „dar evident că