Pentru un iubitor de tipărituri, răsfoirea unei cărţi rare sau a unei ediţii care are elemente bibliofile deosebite constituie un adevărat regal. Acum cîteva zile, am avut prilejul să răsfoiesc un exemplar bibliofil al unei scrieri semnate de Martha Bibescu, tipărită la editura franceză Plon, fiind al 17-lea volum al seriei „La Palatine“, intitulat Feuilles de calendrier.
Volumul de 280 de pagini, în format in octavo, are în structură texte scurte, care au menirea de a sugera succinte însemnări pe filele unui bloc calendar, file care cad asemenea unor petale. „Aceste foi smulse din agendele mele nu reprezintă altceva decît o colecţie de foi neînsufleţite.“ Culegerea de minieseuri, prilejuite de diferite vizite ale Principesei Bibescu, este, conform celor scrise de autoare, „un joc de cărţi în evantai“, ceea ce a determinat-o să facă o punte între „trecutul de astăzi şi viitorul de ieri“.
Sînt însemnări despre Anglia, momente din insula Saint-Louis, iar un număr de pagini este dedicat României, sub titlul: „Ce pays qui est entre l’Orient et l’Occident“, în care citim rînduri despre „Mogoşoaia, ţinut al şesului“, „Posada, ţinut la muntelui“, „Timpul lăcrămioarelor“, „Cei şaisprezece ani ai Marelui Voievod“.
O excepţională şi emoţionantă imagine asupra culturii române o întîlnim la pagina 228, în care Prinţesa Bibescu joacă rolul ghidului de expoziţie de la celebrul edificiu de cultură de la Jeu de Paume, avînd drept temă România: „ – O imagine de la Aigues-Mortes? – Nu, este Cetatea Albă, din Basarabia. – Şi acest palat veneţian? – Casa mea de primăvară, la 11 kilometri de Bucureşti [Palatul Mogoşoaia – n.m.] – Dar aceste covoare pe fond rubiniu, cu păuni arhaici şi lalele, datează din secolul al XIII-lea? – Nu, este un covor de 30 sau 50 de ani. – Şi această frescă din secolul al XI-lea? – Este din 1680. Şi acum este
