Echipa de proiect de la Şcoala Gimnazială „I. Ciurea” Fălticeni a obţinut premiul I la Concursul naţional „Şcoli pentru un viitor verde”, astfel că se va afla printre invitaţii festivităţii de premiere organizate, vineri, la Ministerul Educaţiei.
Echipa fălticeneană a obţinut premiul la categoria 11-18 ani, fiind coordonată de directorul şcolii, prof. Dan Grigoraş, şi prof. Aurora Zaharia.
La acelaşi concurs au obţinut menţiune echipele de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 Vatra Dornei şi Colegiul Naţional „Spiru Haret” Suceava.
Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, prof. Gheorghe Lazăr, a informat că acest concurs este organizat de Asociaţia „Şcoli pentru un viitor verde”, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi cu Administraţia Fondului pentru Mediu. Organizatorii au premiat „echipele verzi” care „au reuşit, cu ajutorul aparatului de compactare TEPET, să supună atenţiei comunităţilor din care fac parte ideea că poluarea şi degradarea mediului sunt un efect al nerecuperării şi nereciclării PET-urilor”.
În proiectul „Şcoli pentru un viitor verde – EDUPET” s-au implicat 3.000 de unităţi şcolare şi peste 90.000 de elevi şi cadre didactice, din toată ţara, fiind colectate peste 154.000 kg de PET-uri compactate. Din judeţul Suceava au participat 110 şcoli.