Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR vrea ca limba unei minorităţi să fie regională

Publicat in Curierul, joi 14 martie 2013 ·

UDMR propune la revizuirea Constituţiei folosirea limbii unei minorităţi naţionale ca limbă regională în zonele în care aceasta are o pondere semnificativă şi asigurarea reprezentării proporţionale a minorităţilor naţionale în conducerea instituţiilor statului, informează Mediafax. Potrivit propunerilor UDMR la revizuirea Constituţiei postate, ieri, pe site-ul Uniunii, acestea vizează şi clarificări ale raporturilor dintre instituţii ale statului. Astfel, UDMR va susţine la dezbaterile privind revizuirea Constituţiei eliminarea caracterului naţional al statului şi definirea României ca "stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil", care "are ca fundament solidaritatea cetăţenilor săi". Alte propuneri ale Uniunii vizează "recunoaşterea minorităţilor naţionale istorice ca factori constitutivi ai statului" şi introducerea în Constituţie a prevederilor Cartei Europene a limbilor naţionale sau minoritare şi a principiilor înscrise în Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale.

Reprezentanţii Uniunii susţin introducerea în Constituţie a asigurării reprezentării proporţionale a minorităţilor naţionale în conducerea instituţiilor statului, modalităţile de exercitare a acestui drept urmând să fie reglementate "prin lege organică".

De asemenea, UDMR propune alegerea preşedintelui României de către Parlament şi departajarea clară a modalităţilor de alegere şi a competenţelor celor două Camere ale Parlamentului. UDMR solicită şi clarificarea raporturilor interinstituţionale dintre puterile statului, dintre Parlament şi Guvern, dintre preşedinte şi Guvern, dintre Parlament şi preşedinte, dintre preşedinte şi puterea judecătorească, aici fiind vorba de eliminarea prerogativei preşedintelui de a participa la şedinţele CSM, dintre Parlament şi puterea judecătorească şi dintre Guvern şi puterea judecătorească. Reprezentanţii Uniunii arată că vor

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 34 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 34 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 50 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 43 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 16 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 20 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°