Presedintele executiv al BCR, Tomas Spurny, si vicepresedintele executiv al bancii, Sergiu Manea, s-au intalnit cu ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura de Interes National si Investitii Straine, Dan Sova, pentru a discuta despre o eventuala colaborare in domeniul infrastructurii.
“Reprezentantii BCR si-au prezentat disponibilitatea de a initia o colaborare ampla in domeniul proiectelor majore de infrastructura, de a sprijini autoritatile romane si de a institutionaliza colaborarile in scopul furnizarii asistentei tehnice, unde este necesar, si a expertizei in structurarea proiectelor. Presedintele executiv BCR si-a manifestat deschiderea pentru finantarea unor proiecte de infrastructura rutiera”, se arata intr-un comunicat.
Infrastructura este unul dintre domeniile in care austriecii de la Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, vor sa investeasca in Romania, dupa modelul aplicat deja in Cehia, Slovacia sau Ungaria. Citeste si:Autostrada Iasi-Targu Mures, pe mana lui FenechiuErste isi continua programul de rascumparare al actiunilor BCR: pretul oferit e mai mic cu 30% fata de anul trecutErste Bank isi vinde subsidiara din Ucraina
De exemplu, in Slovacia, Erste a finantat constructia si intretinerea unei autostrazi de 52 km. Valoarea proiectului s-a ridicat la peste 1 miliard euro, din care Erste a participat cu o finantare de 85 milioane euro.
BCR a inregistrat anul trecut o pierdere neta de 1,2 miliarde lei (277 milioane euro), pe fondul majorarii cu 68,2% a costului cu provizioanele de risc, la 3,62 miliarde lei (813,3 milioane euro).