Liderul spiritual al tibetanilor, Dalai Lama, i-a scris prompt noului papă pentru a-l felicita, salutând alegerea istorică a numelui de Francisc.
"Daţi-mi voie să vă ofer felicitările mele şi sentimente de bucurie în istorica dumneavoastră alegere ca Papă", afirmă Dalai Lama, potrivit site-ului oficial dalailama.com.
"Deşi nu sunt foarte familiar cu toţi sfinţii catolici, ştiu despre Sfântul Francisc, care a vizitat Assisi şi a participat la întâlniri interreligioase acolo. Disciplina sa, simplitatea vieţii şi dragostea sa pentru toate creaturile sunt calităţi pe care le consider profund inspiratoare. Mă simt emoţionat să aflu că numele său este cel pe care l-aţi ales", scrie liderul tibetan.
Site-ul dalailama.com notează că, amintindu-şi întâlnirile cordiale cu Papa Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, precum şi alţi fraţi şi surori creştini, Dalai Lama aşteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu noul lider al Bisericii Catolice.
"Sunt foarte încântat că am avut întâlniri şi conversaţii prietenoase cu predecesorii dumneavoastră şi că, pe parcursul ultimilor patruzeci de ani, am participat la schimburi de opinii fructuase cu surorile şi fraţii mei creştini. Sper că voi avea onoarea să vă contactez şi pe dumneavoastră, undeva în viitorul apropiat", conchide liderul tibetan.