Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei arădeni care au dat foc unui club din Sibiu au fost condamnaţi

Publicat in Glasul Aradului, joi 14 martie 2013 ·

Tribunalul Sibiu i-a condamnat pe doi arădeni implicaţi în incendierea unui club din Sibiu pe data de 3 decembrie 2011 la zece, respectiv opt ani de închisoare, cu executare în penitenciar. Cel de-al treilea arădean implicat în incendiere şi judecat a fost, de asemenea, condamnat, dar instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub control judiciar şi eliberarea acestuia din penitenciar. Sentinţa Tribunalului Sibiu nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la instanţa superioară în limita a zece zile.

În cazul incendierii clubului din Sibiu au fost reţinuţi iniţial şapte arădeni, însă doar trei au fost condamnaţi la pedepse cu închisoare.

Privitor la daunele provocate prin incendierea clubului sibian, instanţa a decis că inculpaţii trebuie să plătească aproximativ 3,5 milioane de lei societăţilor de asigurări sau direct păgubiţilor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au constatat, în probatoriul administrat în cauză, că cei trei inculpaţi s-au deplasat la Sibiu în noaptea de 2 spre 3 decembrie 2011, cu intenţia de a incendia clubul „Liquid”. Deplasarea s-a făcut cu un autoturism BMW înmatriculat în Arad şi condus de unul dintre inculpaţi. În scopul comiterii faptei, aceştia s-au dotat cu cagule, lanterne, sprayuri paralizante, mănuşi, benzină şi brichetă. Ajunşi la Sibiu, inculpaţii au verificat cu atenţie situaţia de la faţa locului şi au furat numerele de înmatriculare ale unui autoturism de aceeaşi marcă înlocuindu-le pe cele ale autoturismului lor, pentru a nu putea fi identificaţi după plăcuţele de înmatri­culare.

Procurorii au stabilit că Sebastian Gheorghe Braiţ a fost cel care a pă­truns în club şi a generat, doar că acestuia i-au luat foc mânecile hainei şi mănuşile, motiv pentru care a intrat în panică şi a abandonat la locul faptei cagula, haina, lanterna şi mănuşile. Plecaţi spre

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum 28 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Patru previziuni privind inteligenţa artificială în 2025. Unde va ajunge tehnologia care a cucerit lumea?

Mediafax acum 21 minute
În 2024, nu a existat nimic nou în domeniul inteligenţei artificiale care să egaleze şocul produs de apariţia şi utilizarea ChatGPT, însă îmbunătăţirile pe bandă rulantă ale tehnologiei care a stat la baza succesului OpenAi, au făcut ca domeniul AI

Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

News.ro acum o ora
Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 4 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°