Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem drepturi şi în calitate de consumatori !

Publicat in Crai Nou, joi 14 martie 2013 ·

> Protecţia Consumatorilor Suceava a reuşit să convingă populaţia că nu este nici poliţie, nici casă de corecţie şi nici agenţie NASA, ci o instituţie care apără drepturile consumatorilor > „O mulţime de suceveni şi-au găsit în ultimii cel puţin 20 de ani rezolvarea problemelor, au obţinut produse bune în locul celor neconforme sau şi-au recuperat banii pe marfă, iar câteva firme care au păcălit clienţii şi au dovedit practici ilegale privind protecţia consumatorilor s-au trezit cu activitatea suspendată” a declarat Vasile Latiş, şeful CJPC Suceava

Că s-a numit „oficiu” „inspectorat” sau „comisariat” Protecţia Consumatorilor este de mulţi ani o instituţie puternic implicată şi cu scop important în viaţa comunităţii. Sucevenii s-au educat în timp şi au devenit conştienţi că, atunci când interesele lor financiare şi sănătatea le sunt periclitate în urma consumului de produse şi servicii, au unde se plânge pentru a-şi recupera banii, dar şi pentru a atrage atenţia şi altor consumatori că o anume firmă îi prejudiciază sau un produs nu este potrivit consumului.

Din prea mult entuziasm, dar şi dezinformaţi în legătură cu atribuţiile Protecţiei Consumatorilor, ani de zile au curs, la aceasta instituţie, pe lângă reclamaţii pertinente, şi tot felul de plângeri cel puţin hilare, care multă vreme au făcut deliciul materialelor de presă.

A ajuns astfel la CJPC reclamaţia că într-un apartament vecin locuiesc satanişti sau funcţionează un bordel la care ar merge chiar soţul sucevencei care a făcut reclamaţia. O altă suceveancă s-a plâns că o femeie anume dă de băut soţului şi îl îmbată, iar acesta vine acasă şi o bate. O altă doamnă a reclamat că i se fură ouăle din cuibar ca mai apoi să găsească mâncare gătită pe aragaz, ea locuind de fapt singură şi neavând obiceiul să gătească etc.

Populaţia a învăţat însă între timp că Protecţia Consumatorilor nu

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania Meta a fost amendată de Comisia Europeană cu aproape 800 de milioane de euro din cauza practicilor abuzive de pe Facebook Marketplace

Libertatea acum 49 minute
Comisia Europeană a amendat compania Meta cu 797,72 de milioane de euro pentru încălcarea normelor impuse de Uniunea Europeană, relatează Financial Times.

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Mesajul familiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Familia a transmis un mesaj privind ceremonia care a avut loc azi. "Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București (șoseaua Giurg

Marcel Boloş: termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale, prelungit până la 20 decembrie 2024

Mediafax acum 3 ore
Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, anunţă că termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la 20 decembrie 2024. În plus, Ministerul Finanţelor va propune permanentizarea acordării bonificaţiei de 3% pentru contribuabilii care ş

Raportul de sustenabilitate IULIUS 2023: 500.000 de mp certificați LEED, scăderea cu 26% a consumului total de energie şi progrese privind reducerea amprentei asupra mediului

Press Alert acum 51 minute
Grupul Iulius, unul dintre cei mai mari dezvoltatori mixed-use de regenerare urbană din România, a continuat să facă progrese în implementarea strategiei de sustenabilitate la nivelul întregului portofoliu. Iulius a dezvoltat peste 310.000 mp de ret

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 14 minute
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

Oana Roman, despre situația în care se află Adriana Bahmuțeanu, după moartea lui Silviu Prigoană. „Poate mai puțin zgomot ar fi bine”

Libertatea acum 2 ore
Oana Roman s-a aflat printre vedetele care au transmis un mesaj emoționant după moartea lui Silviu Progoană, prezentând condoleanțe familiei. Vedeta a măsrturisit că nu era apropiată de acesta, însă îl aprecia foarte mult pentru numeroasele declaraț

ÎPS Teodosie poate fi judecat în dosarul în care e acuzat de cumpărare de influență. Decizia Curții de Apel Constanța

Ziare.com acum 4 ore
Curtea de Apel Constanţa a decis că Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, poate fi judecat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, însă decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată în trei zile de

UPDATE Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre cazul băiatului mort la SJU Târgu Jiu: Dacă eram chirurg, eu l-aş fi operat pe băiat/ Ce măsuri va lua în scurt timp Ministerul Sănătăţii

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, întrebat de jurnalişti cum comentează cazul adolescentului mort la SJU Târgu Jiu pentru că medicul chirurg nu a intervenit, că el, personal, l-ar fi operat. Rafila a menţionat că a dat răspunsu

UE finanțează pentru prima dată achiziții comune de armă, majoritatea pentru Ucraina

HotNews acum 37 minute
Uniunea Europeană a anunțat joi că a finanțat, pentru prima dată, achiziția comună de arme de către cei 27, majoritatea fiind pentru Ucraina, relatează AFP. UE finanțase deja achiziții de arme pentru a ajuta Kievul, dar în afara bugetului său, dator

Vremea

București
acum

joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/9°
sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

6°/10°
vin.

7°/8°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/5°
vin.

-2°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°