Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, susţine că situaţia referitoare la Ţinutul Secuiesc nu "poate fi dezamorsată de azi pe mâine", fiind nevoie de "o atitudine împăciuitoare", şi a afirmat că problema este extrem de veche şi vine din "tratarea necorespunzătoare a chestiunii naţionale".
Klaus Iohannis a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre mitingurile organizate pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat la ce se aşteaptă din partea vicepremierului maghiar, Zsolt Semjen, care ar trebui să participe, vineri, la Sfântu Gheorghe, la manifestările organizate cu ocazia Zilei Maghiarilor, Iohannis a răspuns că nu dă "lecţii unui demnitar străin", dar s-ar bucura ca acesta "să aibă o atitudine împăciuitoare".
Întrebat dacă, în eventualitatea regionalizării, judeţul Sibiu ar avea de suferit în cazul în care s-ar afla în aceeaşi regiune cu judeţele Harghita şi Covasna, Iohannis a răspuns că "aceste două judeţe nu reprezintă o problemă în sine".
"Problema vine din tratarea necorespunzătoare a chestiunii naţionale. De aceea, nu văd nicio posibilă abordare care rezolvă problema într-o zi, într-o săptămână sau într-un an. Aceste chestiuni se rezolvă dacă ambele părţi abordează foarte serios problema o perioadă îndelungată. Să nu credem că problema a apărut luna trecută sau anul trecut. Problema a apărut, încet, încet, dar sigur, într-o perioadă foarte lungă. Şi dacă la început a fost o nemulţumire a românilor care au fost ignoraţi în Ardeal, acum este o problemă a secuilor, care, în anumite aspecte, doresc mai multă atenţie", a afirmat Iohannis.
Duminică seară, aproximativ 5.000 de persoane au participat, la Târgu Mureş, la un miting organizat de CNS, pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, purtând steaguri şi fanioane secuieşti, precum şi pancarte cu mesaje p