Un tramvai cu 30 de persoane a intrat într-un TIR care venea pe contrasens. Vatmanul are un picior în ghips, iar o pasageră a fost rănită uşor.
Traficul infernal de pe bulevardul Nicolae Iorga a fost pe punctul de a produce o tragedie ieri, în mijlocul zilei. Un tramvai în care se aflau în jur de 30 de călători şi circula pe traseul 11 din Tătăraşi către Dacia a intrat în plin într-un TIR care se îndrepta în viteză dinspre Podul de Piatră către Gara Internaţională. Pentru că linia de tramvai se află chiar lângă axul drumului, iar camionul circula aproape de linia continuă, şoferul care circula cu viteză a observat târziu că se află aproape de axul drumului unde circula şi tramvaiul şi a frânat puternic, apoi a virat strâns la stânga. Manevra rapidă a şoferului a făcut ca vagonul să lovească TIR-ul în lateral, în rezervor. Norocul celor două victime ale accidentului, respectiv vatmanul, cât şi o femeie care se afla în picioare în partea din faţă a vagonului, a fost intensitatea mică a impactului.
„Vatmanul a spus că a avut noroc că a încetinit deoarece urma o trecere de pietoni. La impact, o traversă de la TIR a intrat în cabină, dar s-a ferit în stânga, şi nu l-a străpuns. În schimb, o femeie care se afla în faţă a fost lovită de uşă, care i-a căzut în cap. Vatmanul a fost norocos că a scăpat doar cu leziuni la picioare. A fost scos din cabină de cei de la SMURD, pe geam. Va rămâne în această seară în spital, iar medicii îi vor pune piciorul în ghips“, a declarat Maricel Ghercă, directorul RATP Iaşi.
Potrivit directorului, norocul călătorilor a fost că vagonul nu era plin cu călători, iar camionul circula fără încărcătură. „Vatmanul a spus că în tramvai se aflau aproximativ 30 de călători, şi toţi se aflau pe scaune“, a adăugat directorul. Poliţiştii au măsurat 19 metri de urme de frână ale camionului înainte ca acesta să fie lovit de t