Alla Sheiko şi Iana Sitenko sunt două implanturi reuşite la echipa feminină de handbal CSU Neptun. Ambele sportive s-au ataşat de formaţie şi de oraş, rămânând la Constanţa şi după retrogradare
Prima, centrul Alla Sheiko (25 de ani, 1,75 m înălţime), a ajuns la CSU Neptun, în septembrie 2011. După trei luni, a urmat-o la Constanţa şi portarul Iana Sitenko (23 de ani, 1,89 m înălţime). Cele două ucrainence au fost coechipiere în ţara lor la echipa HC Dnepryanka Kherson, iar când oficialii constănţeni au întrebat-o pe Alla dacă nu ştie un portar de valoare în Ucraina (Raluca Avram, de la CSU Neptun, intrase în concediu pre-natal), centrul nu a ezitat să o recomande pe Iana. Antrenorul Florentin Pera a urmărit şi câteva înregistrări cu Sitenko, a fost mulţumit, iar jucătoarea a trecut apoi şi perioada de probă, după ce a fost chemată la Constanţa. Cele două frumoase ucrainence porneau astfel aventura la malul Mării Negre, iar în scurt timp aveau să devină piese de bază în echipă.
A descoperit salata de vinete
„Ne-am acomodat la Constanţa. Oamenii sunt foarte OK. Iar cu fetele din echipă şi cu antrenorii alcătuim o adevărată familie”, spune Alla, într-o română bunicică. Centrul de 25 de ani ne-a deprins limba, o înţelege şi o vorbeşte. „Încă de la primul antrenament, antrenorul mi-a cerut să învăţ limba. Nu am avut profesor, ci m-au ajutat fetele. Încet-încet, am progresat”, arată Alla. Iana înţelege multe dintre cele ce i se spun în română, dar încă nu ne vorbeşte limba. „Ea e mai timidă, însă, între noi, facem exerciţii, vorbim româneşte”, dezvăluie colega sa. Atât Alla, cât şi Iana apreciază bucătăria românească şi se dau în vânt după câteva preparate pe care le-au descoperit la Constanţa. „Eu sunt moartă după salata de vinete. În Ucraina, nu avem aşa ceva. Ianei îi place mămăliga cu brânză şi smântână. La noi acasă sunt cele trei p