Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza locurilor de veci ia amploare. Ce vor să facă australienii cu morţii

Publicat in Antena 3, joi 14 martie 2013 ·

Consiliul din Darwin, Australia, a venit cu o propunere cel puţin şocantă în ceea ce îi priveşte pe cei trecuţi în nefiinţă.

Pentru că numărul locurilor din cimitire este foarte mic şi în curând nu o să mai aibă unde să-şi îngroape morţii, Alderman Gary Lambert, un reprezentant al consiliului, a venit cu o idee bizară: îngroparea persoanelor decedate în poziţie verticală, scrie news.com.au.

Potrivit acestuia, dacă morţii "ar sta în picioare" ar fi mult mai mult spaţiu în cimitire. Spre exemplu, într-un loc folosit în prezent pentru un singur sicriu, ar putea fi puse trei.

Pentru evitarea unui val de plângeri, membrii consiliului s-au gândit deja şi la o soluţie prin care să scape de cei nemulţumiţi: îngroparea în poziţie verticală să nu fie obligatorie, ci rudele celor decedaţi să poată opta pentru aceasta sau pentru cea clasică, sau, bineînţeles, pentru incinerare, atunci nemafiind pusă problema felului în care va fi îngropat cel decedat.

Mai rămâne de văzut dacă membrii Guvernului australian vor aproba propunerea consiliului local din Darwin.

Consiliul din Darwin, Australia, a venit cu o propunere cel puţin şocantă în ceea ce îi priveşte pe cei trecuţi în nefiinţă.

Pentru că numărul locurilor din cimitire este foarte mic şi în curând nu o să mai aibă unde să-şi îngroape morţii, Alderman Gary Lambert, un reprezentant al consiliului, a venit cu o idee bizară: îngroparea persoanelor decedate în poziţie verticală, scrie news.com.au.

Potrivit acestuia, dacă morţii "ar sta în picioare" ar fi mult mai mult spaţiu în cimitire. Spre exemplu, într-un loc folosit în prezent pentru un singur sicriu, ar putea fi puse trei.

Pentru evitarea unui val de plângeri, membrii consiliului s-au gândit deja şi la o soluţie prin care să scape de cei nemulţumiţi: îngroparea în poziţie verticală să

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 5 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 10 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 8 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Liderii coaliţiei nu au ajuns la un consens privind data alegerilor prezidenţiale - surse

Mediafax acum 7 ore
Liderii coaliţiei de guvernare nu au ajuns la un consens privind data alegerilor prezidenţiale, susţin surse din lumea politică. Întâlnirea a avut loc miercuri seara.

Vremea

București
acum

22°
joi

22°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°