Lichidatorul judiciar al SC Ardeleana SA Alba Iulia a decis să reia procedura de licitaţie pentru vânzarea clădirii fostului Hotel Continental din Cluj-Napoca. Hotărârea survine refuzului Ministerului Culturii şi al Primăriei Cluj-Napoca de a-şi exercita dreptul de preemţiune asupra imobilului, monument istoric.
Primăria Cluj-Napoca a înştiinţat lichidatorul judiciar Expert Insolvenţă SPRL Hunedoara că nu doreşte să cumpere imobilul din cauza preţului pe care îl consideră prea mare, adică 5,5 milioane euro. Reprezentanţii Primăriei nu au exclus însă să participe la discuţii dacă valoarea clădirii va mai scădea.
Potrivit lui Emil Gros, asociat-coordonator la Expert Insolvenţă, interesul potenţialilor cumpărători pentru această clădire emblematică, a fost unul scăzut până acum în principal din cauza dezinformărilor care au circulat în presă legat de situaţia juridică a imobilului. Gros susţine că aceasta este liberă de orice sarcină şi nu face obiectul vreunui litigiu de revendicare în instanţă.
Clădirea nu este revendicată
Imobilul cunoscut sub denumirea de „Hotel Continental" este în prezent proprietatea societăţii Ardeleana SA Alba Iulia aflată în procedură de insolvenţă. Firma aparţine miliardarului Dorel Tamaş din Alba Iulia. Bunul a fost dobândit de actualul proprietar, prin cumpărare, de la SC Continental SA, societate privatizată integral încă din anul 1995. Anterior exproprierii imobilului de către statul român, proprietar al imobilului a fost Colegiul Reformat din Debreţin, persoană juridică cu sediul în Ungaria. Întrucât la momentul intrării în vigoare Legii nr.10/2001, imobilul se regăsea în patrimoniul unei societăţi comerciale cu capital integral privat, nefiind astfel posibilă restiuirea în natură, fostul proprietar a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent de la autoritatea care a ef