Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt dintre cele mai neobişnuite deserturi din lume

Publicat in Adevarul, joi 14 martie 2013 ·

Atunci când călătorim peste graniţe trebuie să ne asigurăm că vom experimenta şi bucătăria locală, din moment ce acesta este singurul mod în care vom „gusta” cu adevărat din specificul locului. „Huffington Post”, alături de „Triposo”, cel mai cuprinzător ghid turistic existent, au alcătuit o listă cu unele dintre cele mai neobişnuite deserturi care se găsesc în jurul lumii.

Lista include mâncăruri exotice şi specialităţi native, alături de recomandări ale restaurantelor. Vafele Pandan (Vietnam) Dacă îţi place nuca de cocos, vafele Pandan originare din Vietnam ar trebui să te cucerească. În timp ce majoritatea oamenilor ar putea spune că Belgia este capitala mondială a vafelor, nici cele vietnameze nu trebuie să fie exceptate. Aceste vafe sunt considerate alimente de stradă, fiind cunoscute pentru culoarea lor verde. Sunt diferite faţă ce cele obişnuite pentru că prepararea lor necesită lapte din nuca de cocos şi aromă de pandan, o plantă tropicală de culoare verde. Fiind un aliment de stradă, acesta se prepară rapid prin turnarea aluatului în forme care sunt coapte rapid. Salzburger Nockerl (Austria) Salzburger Nockerl este un sufleu dulce servit ca desert, fiind o specialitate a oraşului austriac Salzburg. Se spune că ar fi fost inventat de concubina Arhiepiscopului Wolf Dietrich von Raintenau, la începutul secolului al XVII-lea. Desertul este „dulce ca iubirea şi fraged ca un sărut”, după cum spun localnicii, iar unii spun că forma ciudata a acestuia este menită să reprezinte peisajul rural din acest colţ pitoresc al Austriei. „Găluştele” dulci sunt preparate din gălbenuş de ou, făină, zahăr şi vanilie, toate amestecate într-un aluat subţire. Albuşul se amestecă cu aluatul numai după ce se întăreşte, apoi compoziţia se introduce în cuptor. Salzburger Nockerl este servită întotdeauna proaspetă şi caldă, cu zahăr pudră, uneori şi cu sos de zmeură. Picarones

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°