Avionului cu care circulă preşedintele României este din nou subiect de discuţii în contradictoriu între Traian Băsescu şi ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu. Şeful statului a explicat, după Consiliul European, de ce are nevoie un preşedinte, al oricărei ţări, de un avion personal, spunând că intenţia lui Fenechiu a fost "necinstită".
"Preşedintele trebuie să fie în măsură să plece imediat spre ţară dacă apare un dezastru, o catastrofă, un cutremur, un eveniment. Nu poţi să spui pe urmă românilor ştiţi, nu am putut să vin să institui starea de urgenţă, să dau Armatei dispoziţiile care trebuiau date, să mobilizez structurile de securitate pentru că nu am avut avion decât peste opt ore. Aşa ceva niciun preşedinte nu poate justifica. Este nepermis pentru un preşedinte care are atribuţiunile pe care le are Preşedintele României", a spus Băsescu, la Bruxelles.
Mai mult, l-a contrazis pe ministrul Transporturilor în legătură cu cheltuielile existente pentru acel avion, de 7 milioane de euro, precizând că acele cheltuieli ar fi fost chiar dacă el nu l-ar fi folosit.
"Mi s-a părut atât de necinstit faptul că se spunea public că se cheltuie şapte milioane de euro ca să meargă preşedintele cu el. Asta e o minciună, avionul acela, atât costă întreţinerea lui indiferent ce faci cu el, stătea în hangar cu aceste costuri. Faptul că atunci când aveam deplasări îl închiria Preşedinţia îi mai aducea un ban, altfel costurile tot erau pentru acel avion", a adăugat preşedintele.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, ministrul Relu Fenechiu a declarat că Tarom ar trebui să renunţe la aeronava prezidenţială Airbus A 310, deoarece produce companiei pierderi anuale de 7 milioane de euro. La momentul respectiv, Administraţia Prezidenţială a refuzat să comenteze acest subiect.
Avionului cu care circulă preşedintele României este din nou