Grav accident rutier, cu trei victime, petrecut ieri dupa-amiaza, in jurul orei 19.00, in Tomesti. Soferul unui autoturism Fiat care, portivit primelor date, circula cu viteza, a pierdut controlul autoturismului, s-a invartit de cateva ori si a patruns pe contrasens, unde a lovit un autoturism Nissa, care circula regulamentar. Impactul a fost atat de violent, incat toferul, sotia sa, aflata pe bancheta din spate, si fiica lui minora, aflata in scaunul din dreapta, au suferit rani si au fost transportati la spital. Copila a ramas incarcerata si a fost scoasa dintre fiarele masinii de un echipaj de descarcerare. "Am preluat trei victime, o femeie, un barbat si un copil de 11 ani. Femeia aflata pe bancheta din spate este in stare putin mai grava. Adultii sunt la spitalul 'Sf Spiridon", iar fetita la spitalul de pediatrie", a declarat dr. Diana Zenovei, medic coordonator al Serviciul Judetean de Ambulanta Iasi. La fata locului au intervenit cinci ambulante, un echipaj de prim-ajutor, descarcerarea si politia rutiera. Acul vitezometrului, la autoturismul Fiat, s-a oprit la 125km/h, semn ca declaratiile martorilor, cum ca soferul uitase sa mai ridice piciorul de pe pedala de acceleratie, sunt reale. "A franat brusc, s-a intors de cateva ori si nu am avut ce sa mai fac, pur si simplu. A alunecat, carosabilul e acoperit cu mazga. Viteza nu stiu daca aveau sau nu, dar eu pur si simplu nu am mai avut timp de nicio reactie", a spus soferul autoturismului Nissan. "Cu siguranta aveau viteza, masina e praf, iar motorul a sarit la distanta mare", a spus un localnic. Politistii au stabilit drept cauza de producere a accidentului rutier neadaptarea vitezi la conditiile de drum, respectiv carosabil acoperit cu mazga. Pe numele soferului vinovat de producerea accidentului s-a deschis dosar penal de vatamare corporala din culpa.
Grav accident rutier, cu trei victime, petrecut ier