Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se poate REABILITA România în ochii Europei? Ce soluţii vede Mircea Geoană

Publicat in Romania Libera, vineri 15 martie 2013 ·

Senatorul PSD Mircea Geoană consideră că o „ofensivă de primăvară” ar putea să refacă imaginea României în Europa El a sugerat înfiinţarea unui consiliu public-privat în acest sens şi a subliniat că, dacă se va acţiona cu seriozitate, lucrurile se pot ameliora în şase luni. „E grav. Asistăm la o erodare a imaginii noastre, pe un fond economic prost în Occident. E ca la leapşa - ai bască, nu ai bască. A fost mai întâi Grecia, elevul năstruşnic, acum poate e rândul nostru, poate al Bulgariei, poate al Ungariei. Sunt 26 milioane de şomeri în Europa, economia zonei euro e în recesiune, imigranţii provoacă alte reacţii, dar şi în plan intern s-a neglijat, imaginea noastră e acum la cote de avarie. Pledez pentru o ofensivă de primăvară, se poate face. Ştiu să o fac, am mai făcut-o. Nu mă refer exclusiv la problema cancelariilor occidentale, ci şi la principalele pieţe şi centre financiare ale lumii. Când Der Spiegel spune că în România e corupţie, prin gura ministrului german, sau orice revistă de circulaţie mare spune asta, omul de afaceri primeşte aceeaşi informaţie. Reputaţia proastă alungă banii din ţară, turiştii, locurile de muncă”, a explicat Mircea Geoană la Digi 24. Citeşte şi Geoană: Ce se întâmplă cu Schengen se poate repeta cu accesul liber al românilor pe piaţa muncii „Când în Europa lucrurile merg prost, şi eonomia României se sufocă. Pledez pentru recâştigarea credibilităţii, inclusiv ca partener serios de afaceri. A început deja ofensiva, am avut întâlniti cu agenţii guvernamentale, Parlamentul, comisiile relevante, mediul privat, de publicitate, şi sugerez înfiinţarea unui consiliu public-privat. Ofensiva ar putea prinde contur şi vă garantez că în 6 luni multe semne de întrebare ar fi rezolvate”, potrivit lui Geoană. „La Guvern se lucrează la o astfel de strategie. Sper ca propunerile făcute de noi să fie luate în calcul. Ştiu cum se face, am mai tre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum o ora
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°