Eugen Pavel, Arheologia textului, Cluj- Napoca,

Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2012, 212 pag.

Cercetător la Institutul de Lingvistică şi Istorie literară Sextil Puşcariu din Cluj (şi director), Eugen Pavel este autorul unor studii precum Carte şi tipar la Bălgrad (1567–1702) sau Între filologie şi bibliofilie, fiind prezent, în calitate de coautor sau foarte pedant editor, în caseta unor remarcabile proiecte editoriale (Palia de la Orăştie, Biblia de la Blaj, Tezaurul toponimic al României sau Nicolae Drăganu, Istoria literaturii române din Transilvania de la origini până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Ion Budai-Deleanu, Opere. Ţiganiada. Trei viteji. Scrieri lingvistice. Scrieri istorice. Traduceri etc.). Pe scurt, este un „vechist”, cum aflăm din Argument că li se spune celor dedicaţi monumentelor scrisului românesc din epoci revolute. Au portrete în secţiunea a doua a cărţii „vechiştii” A. Lambrior, Grigore Creţu, M. Gaster, Nicolae Drăganu, Al. Procopovici, Mario Roques, Ştefan Ciobanu şi Ştefan Paşca, „dintre care unii şi-au legat destinul de Muzeul Limbii Române, fondat la Cluj, în urmă cu peste nouă decenii, de către Sextil Puşcariu”.

Deşi subiectele sunt, la prima vedere, pentru specialişti, Eugen Pavel reuşeşte o punere în pagină incitantă, Arheologia textului invitând la săpături misterioase cu descoperiri care ne conving că „textele vechi nu sunt nişte simple relicve amorfe, îngropate de vreme, ci închid în sine argumente irefutabile ale devenirii unei literaturi, ca şi ale ecloziunii limbii literare”. Întors la manuscris sau la tipăritura originală, filologul desenează chenare noi pentru informaţii pe care le considerăm, grăbit, definitiv catalogate şi aduce îndreptări la fel de surprinzătoare, dacă n-am şti deja, de mult, că o descoperire de istorie literară ajunge greu la conştiinţa publică – ea nu e luată în seamă în