Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inedit: Cele mai vechi EMOTICOANE au fost înventate înaintea calculatoarelor, acum 132 de ani FOTO

Publicat in Romania TV, vineri 15 martie 2013 ·

Până acum se credea că inventatorul emoticoanelor este considerat profesorul Scott Fahlaman, considerându-se că elementele grafice au o vechime de 31 de ani. Cu toate acestea, potrivit unui număr din 1881 al revistei americane de umor Puck, ele au fost inventate mult mai devreme.

Chiar dacă un emoticon s-a descoperit într-o ediţie a publicaţiei New York Times din 1862, data la care s-au inventat emoticoanele este 1881, potrivit Huffington Post. Astfel, conform cercetătorilor, chiar dacă în ziarul american există un emoticon, ;-), într-un articolul privind discursul lui Abraham Lincoln, încă nu se poate determina dacă a fost o greşeală de tipar sau redactorul a vrut să folosească întenţionat acest semn.

Citeşte şi Numărul românilor care au cont pe Facebook a depăşit 5,8 milioane, în prima jumătate a lunii martie

În prezent, potrivit site-ului The QI Universe, înventatorii emoticonului sunt consideraţi redactorii revistei de umor Puck. În anul 1881 ei au publicat un articol în care arătau patru emoticoane, care exprimau bucurie, menacolie, indiferenţă şi uimire. Cu toate că au recunoscut că nu au drepturi de autor pentru aceste "opere de artă tipografică", articolul prezintă prima apariţie documentară a semnelor care în prezent sunt folosite în comunicarea pe internet pentru a exprima anumite emoţii.

Anii au trecut şi emoticoanele sau schimbat. Compania Facebook a anunţat la începutul acestui an faptul că noile emoticoane vor fi realizate de un artist Pixar.

Citeşte şi Emoticoanele au împlinit 30 de ani: Inventatorul lor crede că cele de azi sunt urâte

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 2 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Lege promulgată Salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu

Ziua Constanta acum 8 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, joi, legea potrivit căreia salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, excep

Zelenski: Kievul îl va nominaliza pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, dacă se ajunge la un armistițiu

Mediafax acum o ora
Joi, vorbind reporterilor despre recenta sa întâlnire cu Trump la Adunarea Generală a ONU de luna trecută, Zelenski a spus: „Nu am auzit un «nu». Ceea ce am auzit a fost că lucrările vor continua la nivel tehnic și că această posibilitate va fi luat

Ursula von der Leyen se confruntă azi cu două moțiuni de cenzură și un sprijin tot mai fragil / Ce ne spune calculul voturilor din Parlamentul European

HotNews acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene va supraviețui cel mai probabil voturilor de azi, dar ea se lovește de tot mai multe critici, motiv pentru care a adoptat un ton mai conciliant, scriu AFP și Politico. Ursula von der Leyen se confruntă joi cu două moțiun

Adolescentul care a trimis 1.000 de mesaje de amenințare rămâne în arest preventiv. ICCJ i-a respins contestația

Adevarul acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a menţinut, joi, 9 octombrie, măsura arestului preventiv în cazul adolescentului de 17 ani acuzat că a trimis, în luna septembrie, aproximativ 1.000 de mesaje de ameninţare către instituţii de învăţământ, u

Mircea Cărtărescu, autoironic lângă statuia lui James Joyce, după anunţul Premiului Nobel pentru Literatură: „Ne uneşte-aceeaşi soartă”

News.ro acum 27 minute
Scriitorul Mircea Cărtărescu, considerat favorit la Premiul Nobel pentru Literatură şi anul acesta, a publicat pe o reţea de socializare o fotografie în care apare alături de statuia lui James Joyce, nici el premiat cu Nobel. Comitetul Nobel a atrib

Papa Leon, apel fără precedent către mass-media: „Gata cu clickbaitul. Nu vă vindeți autoritatea”

HotNews acum 13 minute
„Gata cu clickbaitul”, le-a transmis joi Papa Leon organizațiilor de presă, îndemnându-i pe jurnaliști să lupte împotriva „informațiilor de calitate îndoielnică” și să îi ajute pe oameni să distingă între fapte și ficțiune, potrivit Politico. „Comun

Permisul ar putea deveni OBLIGATORIU pentru trotinete și biciclete electrice. Proiectul de lege depus în Parlament are în vedere și un examen scris

Gandul acum o ora
Dacă până acum orice persoană cu vârsta peste 14 ani putea să se deplaseze cu ajutorul trotinetelor și bicicletelor electrice, un nou proiect de lege aflat în dezbatere în Parlament ar putea schimba cu totul situația. Deținerea unui permis special a

OFICIAL Parlamentul European anunță că a primit cererea autorităților române pentru ridicarea imunității Dianei Șoșoacă

HotNews acum 4 ore
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat, oficial, joi, că instituția a primit cererea autorităților române pentru ridicarea imunității parlamentare a eurodeputatei Diana Șoșoacă, președinta SOS România. La începutul săptămânii,

Comisia Europeană investighează informaţii potrivit cărora spionii lui Viktor Orban au vizat oficiali ai UE

HotNews acum 56 minute
Comisia Europeană a declarat joi că va investiga informaţiile potrivit cărora guvernul prim-ministrului ungar Viktor Orbán a trimis spioni la Bruxelles pentru a culege informaţii despre instituţiile UE şi pentru a recruta un funcţionar european, rel

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/18°
Iasi
acum

12°
joi

11°/13°
vin.

10°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

9°/12°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/19°