Fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu, acuzaţi că l-au plătit pe Vitalie Proca să îl omoare pe Dumitru "Puiu" Mironescu, rămân în detenţie, a decis, ieri, Curtea de Apel Bucureşti, care a respins recursul celor doi la hotărârea de arestare preventivă. Decizia Curţii de Apel este definitivă. Bogdan şi Răzvan Mararu au fost arestaţi preventiv în 13 februarie, în urma unei hotărâri a Tribunalului Bucureşti, la propunerea procurorilor, decizia fiind atacată cu recurs. Cei doi sunt acuzaţi că, în toamna anului trecut, l-au pus pe Vitalie Proca să-l ucidă pe Ioan Dumitru Mironescu, pentru a se răzbuna. Aceştia i-au dat lui Proca un autoturism marca Audi A6, folosit la comiterea faptei, i-au plătit o sumă de bani şi i-au oferit elementele necesare pentru identificarea lui Puiu Mironescu, ţinând permanent legătura cu acesta, prin intermediari, înainte şi după comiterea faptei. În 26 noiembrie 2012, pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, Vitalie Proca l-a împuşcat în cap şi în piept, cu un automat Kalaşnikov şi un pistol Makarov, pe Răzvan Isăilă, în vârstă de 26 de ani, pe care l-a confundat cu Puiu Mironescu. Isăilă a fost dus atunci la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, unde a fost salvat după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, în 17 ianuarie, începerea urmăririi penale faţă de Vitalie Proca, pentru tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Proca a fost prins în 6 februarie la Moscova, în baza unui mandat emis în 18 ianuarie de Tribunalul Bucureşti. Acesta era căutat şi de Scotland Yard, pentru o tentativă de omor asupra bancherului rus German Gorbunţov, pe care l-a împuşcat, de şase ori, la Londra, cu o armă semiautomată. În 13 februarie, Curtea de Apel Bacău a emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Ioan Dumitru Mironescu, la cererea procurorilor Di