Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Cine îşi face cuib şi cine locuieşte în parcurile noastre?"

Publicat in Romania Libera, vineri 15 martie 2013 ·

Proiectul care îi ajută pe elevii din clasele V-VIII să cunoască speciile de păsări care trăiesc în parcurile din oraş este organizat anual şi a fost iniţiat pentru prima oară de Secţia Muzeu din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii (CMSN) Galaţi în anul 2007. În acest an, se va derula în perioada perioada 18 martie - 30 aprilie. Partenerii CMSN în realizarea proiectului sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi şi Societatea Ornitologică Română. „Proiectul va dura până pe 30 aprilie 2013 şi va debuta cu desfăşurarea unor activităţi preliminare de cunoaştere a păsărilor, coordonate de profesorii de biologie şi se va finaliza cu selectarea unui număr de 5 elevi din fiecare şcoală, pe baza unor criterii bine stabilite. În prima etapă, echipajele şcolilor participante se vor familiariza cu viaţa păsărilor prin lecţiile teoretice pe care le vom ţine cu ei, de unde vor afla şi ce specii de păsări sunt prezente în spaţiile verzi din Galaţi”, a declarat muzeografa Viorica Arcan, coordonatoarea proiectului.

Educaţia ecolologică prin acest gen de activităţi reprezintă o preocupare constantă la complexul muzeal gălăţean:. „CMSN Galaţi dezvoltă, conservă şi gestionează colecţiile ştiinţifice de ştiinţele naturii, valorificându-le prin calitatea programelor de cercetare şi de educaţie a unui public cât mai variat pentru cunoaşterea naturii, sensibilizându-i asupra importanţei conservării ei”, a declarat Emil Strungă, managerul CMSN.

Deplasări pe teren

Cursanţii vor avea şi câteva deplasări pe teren, la Grădina Botanică şi pe Faleza Dunării, unde vor încerca să determine speciile de păsări cu ajutorul binoclului, dar şi după cântecul lor. Organizatorii îşi propun să ofere informaţii suplimentare elevilor care vor participa la acest proiect educaţional, care vin în completarea cunoştinţelor impuse prin programa şcolară de biologie cu date ştiinţifice,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 10 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 7 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 11 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 10 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 6 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Marcel Ciolacu: Indiferent cine va fi viitorul preşedinte, eu îmi doresc un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la oraş sau de la sat, din România sau din diaspora, îmi doresc un preşedinte care, în sfârşit, să unească

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, în întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii românilor din Marea Britanie, că indiferent cine va fi preşedintele României, el îşi doreşte un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la o

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°