Guvernul va analiza această posibilitate în perioada imediat următoare
Anul trecut se renunţase la acest transfer, fiind preferate ministerele Dezvoltării şi cel al Transporturilor
Transgaz (TGN) şi Transelectrica (TEL) vor trece din subordinea Ministerului Economiei în cea a Ministerului Finanţelor, procedura urmând să fie aprobată de Guvern în perioada imediat următoare, au declarat surse oficiale pentru Mediafax, precizând că proiectul de hotărâre care reglementează transferul nu a fost încă redactat în totalitate. "Transferul celor două companii nu a fost încă aprobat de Guvern. Proiectul de hotărâre este redactat în proporţie de 80%", au arătat sursele.
O directivă europeană impune separarea activităţilor de transport, distribuţie şi producţie a electricităţii şi gazelor naturale. Procesul a fost implementat în ţara noastră, dar statul a privatizat doar distribuţia de gaze şi de electricitate, rămânând proprietar pe transport şi producţie.
În urma acordului cu instituţiile financiare internaţionale, Transelectrica şi Transgaz, transportatorii de electricitate, respectiv gaze naturale, vor trebui să iasă din subordinea Ministerului Economiei şi să treacă la alt minister, pentru respectarea principiilor separării activităţilor.
Anul trecut se voia modelul operatorului de sistem independent
În urmă cu un an, ministrul Economiei, Lucian Bode, anunţa că Transelectrica şi Transgaz vor trece sub controlul altor ministere decât cel al Economiei, şi-atunci procedura fiind încă în analiza Guvernului.
"Am ales modelul operatorului de sistem independent, asigurând o separare a intereselor legate de transportul energiei electrice faţă de cele legate de producerea şi furnizarea electricităţii. Pentru transpunerea integrală a prevederilor privind independenţa operatorului de transport şi de sistem, este necesar desemna