Cluburile studenţeşti liberale, în parteneriat cu Fundaţia Friedrich Naumann şi Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR), organizează în perioada 13-17 martie a.c., la Gura Humorului, a V-a ediţie a Şcolii Politice „Octavian Paler”.
Potrivit unei informări de presă transmisă de PNL Suceava, în cadrul acestei acţiuni, tinerii studenţi liberali se vor forma alături de îndrumători avizaţi pe tema, deja tradiţională, a tehnicilor de argumentare în dezbaterea publică, formarea în acest domeniu fiind esenţială pentru aspiranţii la o carieră politică. „Dezbaterea structurată, argumentată şi elegantă reprezintă o formă avansată a discursului public şi politic către care ar trebui să tindă viitorii lideri politici” a declarat preşedintele CSL, deputat PNL de Suceava, Radu Iulian Surugiu, coordonatorul evenimentului.
Sursa citată mai precizează că la şcoala politică de la Gura Humorului vor participa peste 60 de studenţi liberali din 32 de judeţe ale ţării. „Printre invitaţii care şi-au confirmat prezenţa la acest eveniment se numără Varujan Vosganian, ministrul economiei, Mihai Voicu, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Relu Fenechiu, ministrul transporturilor, şi Cristian David, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni. De asemenea, la eveniment vor participa şi lideri locali ai PNL Suceava” se mai menţionează în informarea de presă.