„Românii au talent“Mihai Ungureanu şi Ionela Ţăruş, copiii care au luat bronzul la show-ul de talente „Minuta Slavî“ (Minutul de glorie, n.r.) au făcut o figură bună şi la „Românii au talent“, fiind promovaţi în semifinale cu trei de „Da“.
Picii au demonstrat că se pricep atât de bine, încât l-au impresionat până şi pe exigentul Mihai Petre. Şi ceilalţi juraţi au fost numai un zâmbet, când le-au urmărit numărul de dans sportiv.
„Mamă, după părerea mea aceasta este o demonstraţie strălucită de talent. Sunteţi minunaţi“, le-a spus prezentatorul TV, Andi Moisescu. Sunteţi superbi, aveţi nişte costume frumoase, sunteţi expresivi, aţi făcut show, aţi rupt scena, aveţi tot ce trebuie“, a adăugat cântăreaţa Andra.
După ce au luat locul trei la competiţi de la Moscova, micii dansatori au devenit vedete pe youtube, au ajuns în România. Franţa, Austria şi s-au filmat în videoclipul lui Ionel Istrati „Te caut“. Nu se opresc aici. Ei muncesc mult şi-şi doresc să devină campioni mondiali.