Elevii lui Gigi Manea se pregătesc cu conştiinciozitate pentru partida de sâmbătă, din deplasare, cu Unirea Câmpina. Amicalul cu Voinţa Pietroşiţa programat miercuri, 13 martie, a fost anulat în detrimentul unui antrenament tehnico-tac-tic. S-a lucrat mult cu mingea.
Rigorile tactice
La fiecare antrenament din cilcul săptămânal, şi-au făcut loc rigorile tactice şi strategia. Tehnicianul Gigi Manea a pus accent pe aşezare în teren, pe circulaţia balonului, pe fazele fixe (cornere, lovituri libere), pe înţelegerea dintre jucătorii care alcătuiesc cuplurile, pe viteză şi abilitate tehnică.
Venerabilul antrenor târgoviştean lucrează cu fundaşii pentru ca defensiva să nu fie vulnerabilă şi şovăielnică. Centralii Coma şi Anghel au formă bună, iar lateralii Banu şi Cernea lucrează mult la învăluiri şi urcările în atac.
Să se transforme în luptători
Pentru a nu pierde în confruntarea cu Unirea Câmpina, Municipalului îi trebuie curaj şi forţă. Apoi toţi jucătorii să îşi învingă teama, să îşi controleze reacţiile şi să se concentreze la maxim. Au datoria să se transforme în luptători. Să reziste ritmului partidei, să se dăruiască.
Intuirea tuturor “mişcărilor”
Municipal îşi poate surprinde adversarul cu o tactică agresivă, îi poate intui toate “mişcările”.
La Unirea Câmpina nu poate fi utilizat mijlocaşul central lonuţ Maria (sub 21 ani), care a fost eliminat în partida cu Fortuna Brazi (roşu direct) de arbitrul Iulian Cătălin (Ştefăneşti – Argeş). Mulţi jucători sub 21 de ani la Municipal
E posibil ca în garnitura de început a formaţiei antrenate de Florin Stăncioiu să apară, la jucători sub 21 de ani, Alexandru Lungu, Andrei Băcioiu şi Valentin Savu.
Regulamentul stipulează ca în teren să fie minim trei jucători sub 21 de ani. Aceştia pot fi schimbaţi tot cu jucători sub 21 de ani.
Aşa cum am anunţat, lonuţ Ma