În piaţa imobiliară românească am asistat la multe aberaţii în ultimii 20 de ani. Locuinţa de la stat achiziţionată pe ultimele mii de lei inflaţionişti în perioada imediat post-decembristă. Apartamentul la preţ de Dacie în anii '90. Apoi, pe vârf de bulă imobiliară, am avut garsioniera de 50.000 de euro, locuinţa de două camere la 100.000-120.000 de euro, complexul rezidenţial în câmp. Acum, după crah, avem terenurile cu valoare zero, probabil nevandabile în zeci de ani. Ne-ar mai rămâne doar să ne trezim cu surpriza plăcută a vilei care poate fi cumpărată cu 20.000 de euro (douăzeci de mii de euro).
Cum aşa?! O vilă - dacă vrea să tindă măcar către denumirea dată cândva de rezidenţele romane - ar trebui să fie de 400 metri pătraţi; cu preţuri de construcţie la finisaje puţin peste medie de 500 euro pe metrul pătrat asta ar însemna că o vilă ar valora în jur de 200.000 de euro. Ce ar putea duce o asemenea locuinţă să se vândă la 10% din costurile de construcţie!?
Legile capitalismului ne spun că aruncarea în piaţă a unei cantităţi consistente de către vânzători stresaţi sunt cele care pot aduce discounturi uluitoare pentru preţurile activelor. Vila de 20.000 de euro nu ar putea exista în piaţă, desigur, decât într-un asemenea climat. Doar un dezechilibru major între o ofertă abundentă şi speriată contrapusă unei cereri firave este în măsură să ne conducă la o asemenea extremă.
Ar fi răzbunarea supremă pentru români - după atâta spoliere şi jaf al activelor şi banului public - să se poată muta pentru doar 20.000 de euro în vilele construite de actualii puternici ai zilei în ultimele două decenii.
Pare contraintuitiv, pare puţin probabil, pare că ţine strict de inteligenţa speculativă, pare tras de păr... însă dacă Justiţia şi-ar face cu adevărat treaba, vila de 20.000 de euro ar deveni numaidecât o realitate a pieţei, rezultată desigur din a
