Avocaţii spun că şi această nouă taxă auto este plină de probleme, fiind mai degrabă "un impozit discriminatoriu, decât o taxă de poluare"
Potrivit semnalelor din piaţă, timbrul de mediu, care intră azi în vigoare, va genera mii de procese pe rolul instanţelor
Finanţele au deja de plătit aproape 600 mil. lei pentru că au încasat vechile taxe auto
Autorităţile de la Bucureşti par incapabile să elaboreze un text de lege privind taxa de poluare a autovehiculelor, astfel încât acesta să poată fi aplicat fără a atrage nemulţumirea oficialilor europeni, a operatorilor economici din domeniu şi, în final, a posesorilor de maşini. De altfel, ieri a fost lansată o campanie de modificare a timbrului de mediu, pe care ar trebui s-o ia în calcul inclusiv autorităţile, având în vedere că la începutul acestui an Ministerul Finanţelor avea deja de plătit 600 mil. lei pentru că s-au încasat vechile taxe auto.
Potrivit semnalelor din piaţă, putem spune că şi timbrul de mediu, care intră astăzi în vigoare, va genera la fel ca şi celelalte taxe auto mii de procese pe rolul instanţelor. Dovadă stă faptul că, deşi guvernanţii au dorit să elimine din noua taxă reglementările pentru care au fost criticaţi inclusiv de Comisia Europeană, acestea se regăsesc şi în noua formă de calcul. Avocaţii spun că noul timbru de mediu nu va fi cu adevărat o taxă de mediu, ci "un adevărat impozit discriminatoriu", care ar trebui calculat numai în baza emisiilor de dioxid de carbon reale. "Noile valori de impunere sunt foarte mari. Acestea ar trebui scăzute cel puţin cu 30% în funcţie de puterea de cumpărare a românilor. Pe de altă parte, eliminarea plăţii pentru autoturismele mai vechi de 2007 când se revând încalcă dreptul de proprietate şi retroactivează", notează av. Marius Coltuc, într-un document remis Curierului Naţional.
De departe cea mai problematică reglementa