Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infracţiuni judiciare Căutau fier vechi cu un detector de metale artizanal

Publicat in Ziua Constanta, vineri 15 martie 2013 ·

La data de 13 martie, ora 22.30, poliţiştii din Săcele i-au depistat în flagrant pe F. Constantin Andrei, pe B. Vasile şi pe P. Mihai Alexandru, toţi din localitatea Săcele, judeţul Constanţa, care transportau cu un autoturism 4 stupi de albine, a căror provenienţă nu au putut să o justifice. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că stupii au fost sustraşi în aceeaşi seară din curtea unui localnic. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, suspecţii urmând a fi prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunerile corespunzătoare.

Poliţiştii din Mihail Kogălniceanu i-au depistat în flagrant pe E. Alexandru, de 53 de ani, pe B. Marian, de 29 de ani, pe E. Ionel, de 43 de ani, şi pe C. Ion, de 30 de ani, toţi din localitatea Cuza Vodă, care, cu un detector de metale artizanal, căutau să sustragă fier vechi de pe un teren viran de pe raza localităţii. Asupra lui C. Ion, poliţiştii au identificat un detector de metale confecţionat artizanal, funcţional şi care, prin balansare asupra solului, căuta materiale feroase şi neferoase. Asupra persoanelor în cauză au mai fost depistate un târnăcop şi o lopată.

Suspecţii au fost conduşi la sediul Postului de Poliţie Comunal Mihail Kogălniceanu, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „efectuare de către persoane fizice sau juridice neautorizate a unor detecţii sau săpături în siturile arheologice”.

Poliţiştii din Amzacea au depistat-o pe I. Ghiuldiuran, de 43 de ani, din localitate, care comercializa ţigări netimbrate, asupra acesteia fiind găsite 840 de ţigarete (42 de pachete) de diferite mărci, care nu pur

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 2 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 5 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 5 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 5 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 3 ore
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

10°
dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°