La două săptămâni după ce medicii au anunţat vindecarea infecţiei cu HIV la un nou-născut, se pare că acelaşi tratament a oferit rezultate surprinzătoare şi în cazul a 14 persoane adulte.
Institutul Pasteur din Franţa a anunţat că pacienţii în cauză încă mai au în organism virusul HIV, dar că acesta este mult prea slăbit pentru a putea favoriza apariţia SIDA. Temutul virus este ţinut acum sub control de sistemul imunitar al bolnavilor.
"Nu este vorba de o eradicarea a virusului, dar pacienţii pot trăi fără pastile pentru o perioadă foarte lungă de timp.", a declarat un purtător de cuvânt al Institutului Pasteur. Potrivit medicilor, cheia unei astfel de reuşite constă în tratarea cât mai repede a celor infectaţi cu HIV.
Pentru ca tratamentul să dea roade, pacienţii trebuie să înceapă să ia antiretrovirale (ARV) într-un interval cuprins între 35 de zile şi 10 săptămâni de la infectare. Toate cele 14 persoane în cauză se înscriu în această categorie, însă la un moment dat au încetat să mai ia antiretrovirale. În medie, ei nu au mai luat ARV-uri de 7 ani, iar organismul lor continuă să ţină sub control virusul HIV.
La două săptămâni după ce medicii au anunţat vindecarea infecţiei cu HIV la un nou-născut, se pare că acelaşi tratament a oferit rezultate surprinzătoare şi în cazul a 14 persoane adulte.
Institutul Pasteur din Franţa a anunţat că pacienţii în cauză încă mai au în organism virusul HIV, dar că acesta este mult prea slăbit pentru a putea favoriza apariţia SIDA. Temutul virus este ţinut acum sub control de sistemul imunitar al bolnavilor.
"Nu este vorba de o eradicarea a virusului, dar pacienţii pot trăi fără pastile pentru o perioadă foarte lungă de timp.", a declarat un purtător de cuvânt al Institutului Pasteur. Potrivit medicilor, cheia unei astfel de reuşite constă în t