Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesajul Primului-Ministru Victor Ponta cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni

Publicat in Rondul de Sibiu, vineri 15 martie 2013 ·

Vreau să vă transmit astăzi cele mai bune gânduri cu ocazia unei zile speciale pentru Dumneavoastră. Se împlinesc astăzi 165 de ani de la revoluţia maghiară împotriva dominaţiei habsburgice. Revoluţiile de la 1848, atât cele din Ţările Române, cât şi cea din Ungaria au fost înfrânte. Românii şi ungurii din Transilvania nu s-au aflat de aceeaşi parte a baricadei. Dar, după înfrângerea revoluţiilor, iniţiatorii acestora au ajuns la o concluzie valabilă şi astăzi: între cele două naţii, nu sabia şi războiul trebuie să decidă, ci convieţuirea paşnică. Cu atât mai mult astăzi, când românii şi ungurii suntem membri ai Uniunii Europene, avem un viitor comun european, iar respectul şi cunoaşterea culturii, limbii şi a tradiţiilor noastre reprezintă elemente de construcţie a unui viitor european comun.

Este foarte important să vorbim despre prezent şi despre viitor în relaţiile româno-maghiare. Este obligaţia celor două guverne să lucreze pentru ca România şi Ungaria să aibă un drum european comun, să avem o politică regională de dezvoltare comună, să vorbim despre economie, locuri de muncă şi îmbunătăţirea situaţiei sociale din ţările noastre. România este al doilea partener pentru exporturile Ungariei. Proiectele regionale sunt prioritare. Avem foarte multe proiecte comune ce privesc infrastructura, energia, crearea de locuri de muncă.

Din păcate, vorbim prea puţin despre faptul că, în viaţa reală, maghiarii şi românii trăiesc în bună convieţuire, au familii împreună, cresc copii împreună. Problemele maghiarilor şi ale românilor din această zonă sunt aceleaşi pentru toţi. Avem datoria, fiecare dintre noi, să construim împreună pentru viitorul nostru, al copiilor noştri.

În numele Guvernului României, vă urez la mulţi ani şi vă asigur că veţi avea întotdeauna în mine un partener onest de dialog care apreciază toleranţa, moderaţia, arg

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ordonanța trenuleț, publicată oficial: crește impozitul pe dividende, salariile bugetarilor vor fi înghețate, nu se fac angajări și nu se majorează alocațiile

Wall-Street.ro acum 3 ore
Proiectul ”ordonanței trenuleț” a fost pus oficial în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. Printre măsurile stabilite se numără și creșterea impozitului pe dividende distribuite din 2025 de la 8% la 10%, dar și eliminarea facilităților de car

Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţul morţilor ajunge la 179

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul accidentului aviatic produs duminică în Coreea de Sud a ajuns la 179 de morţi. Autorităţile au anunţat mai multe zile de doliu national, scrie Reuters.

Colegiul Medicilor a dat în judecată CNAS. Care este motivul

Mediafax acum 2 ore
Colegiul Medicilor din România a anunţat duminică că a depus actele de chemare în judecată a CNAS. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Colegiului Medicilor, organizaţia cere instanţei să oblige CNAS să furnizeze informaţiile de interes pub

Care ar fi impactul financiar al „Ordonanţei-trenuleţ” pe termen scurt şi mediu

News.ro acum o ora
Măsurile propuse în noul proiect de ordonanţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025 ar avea, potrivit Executivului, impact asupra bugetului general conso

Guvernul Ciolacu 2 a decis să elimine facilităţile fiscale pentru IT-işti, pentru cei care lucrează în construcţii şi industria alimentară şi agricultură

Ziarul Financiar acum o ora
Guvernul Ciolacu 2 a decis să elimine facilităţile fiscale care au mai rămas pentru IT-işti, pentru cei care lucrează în construcţii, şi pentru cei care lucrează în agricultură şi industria alimentară, conform Ordonanţei Trenuleţ, publicată oficial

Cod galben de ceaţă şi polei în patru judeţe din Moldova

Mediafax acum 31 minute
Potrivit ANM, sunt vizate localităţi din judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ şi Iaşi. În aceste zone se va semnala local ceaţă ce determină vizibilitate redusă sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, asociată cu chiciură sau burniţă, care în funcţ

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 4 ore
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Guvernul Ciolacu a reintrodus „taxa pe stâlp”. Toate firmele vor plăti 1,5% din valoarea construcțiilor speciale

Adevarul acum 2 ore
Se reintroduce impozitul pe construcții speciale, calculat prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor. Guvernul Ciolacu readuce la viață celebra „taxă pe stâlp” apărută în timpul Guvernul

Cetăţean turc, membru al unei grupări care se ocupă de contrabanda cu arme în România, prins în Ilfov. Avea asupra sa două pistoale cu amortizor

HotNews acum o ora
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Mesaje de Revelion 2025. Urări pentru prieteni, rude sau colegi

Ziua Constanta acum o ora
Revelionul 2025 este momentul perfect pentru a transmite urări și felicitări celor dragi, fie că sunt prieteni, rude sau colegi. Anul 2025 bate la ușă, iar momentul celebrării începutului unui nou an este întotdeauna unul plin de emoție și speranță.

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°