Adevăruri, neadevăruri
Seria de atacuri smintite la adresa Uniunii Scriitorilor şi a conducerii sale continuă netulburată. Se aruncă pe piaţă, cu seninătate, cele mai cumplite acuzaţii fără acoperire, se scormoneşte inacceptabil în viaţa personală, se colportează, se mistifică, iar neadevăruri strigătoare la cer se lansează în spaţiul public prezentate ca adevăruri sigure. De exemplu, s-a rostogolit în mai multe medii această afirmaţie apocaliptică: „Uniunea Scriitorilor împreună cu toate revistele din subordinea sa se află în stare de faliment”. Când situaţia este tocmai pe dos. În condiţiile în care firma care administra Casa Vernescu a dat faliment şi USR a fost lăsată cu datorii uriaşe de către această firmă, Uniunea Scriitorilor, prin eforturile echipei aflate în fruntea sa, a reuşit imposibilul: deşi un an de zile a funcţionat fără principala sa sursă de venituri, chiria obţinută de la Casa Vernescu, totuşi a atras fonduri, a echilibrat situaţia, şi-a derulat principalele programe, şi-a plătit toate datoriile către finanţele statului şi către alte instituţii partenere, iar actualmente, cu toate cele opt reviste pe care le editează, a intrat într-un regim de funcţionare normală!
De luat aminte
În revista 22 (nr. 9, 5-11 martie), Marina Dumitrescu publică un articol, „Oseminte vs. Operă”, în care limpezeşte, cu argumente irefutabile, chestiunea aducerii în ţară a osemintelor lui Brâncuşi. Autoarea le reaminteşte celor care au uitat sau n-au aflat încă, faptul că Parisul, cu cimitirele sale renumite, este un spaţiu emblematic unde îşi au sălaşul rămăşiţele pământeşti ale multor alogeni, personalităţi de mare notorietate, de la Chopin, la Jim Morisson, de la Heinrich Heine, Samuel Beckett şi Nijinsky la Maria Callas, Oscar Wilde şi Isadora Duncan, iar ţările de origine nu fac zgomotoase demersuri pentru repatrierea osemintelor