Primăria Municipiului Zalău, prin Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară, va distribui, în perioada 18 – 29 martie, alimente primite de la Uniunea Europeană prin programul PEAD 2012, unui număr de 611 beneficiari.
Este vorba despre, zălăuanii aflaţi pe listele suplimentare şi care se încadrează în următoarele categorii: şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare; pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună, precum şi persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizatii si sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror drepturi se află sub 400 lei/lună. Listele cu beneficiari au fost transmise primăriei de către Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj. Pentru toate categoriile de beneficiari, distribuirea produselor se va face la punctul de distribuire situat pe str. Gh. Doja, bl. D115 - parter (Poşta din cartierul Bradet), de luni până vineri, între orele 08 – 16,00.
Primăria Municipiului Zalău, prin Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară, va distribui, în perioada 18 – 29 martie, alimente primite de la Uniunea Europeană prin programul PEAD 2012, unui număr de 611 beneficiari.
Este vorba despre, zălăuanii aflaţi pe listele suplimentare şi care se încadrează în următoarele categorii: şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare; pensionarii sistemului public de