Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţeaua de traficanţi din Sibiu destructurată vindea drogurile la licee, universităţi şi în cluburi

Publicat in Gandul, vineri 15 martie 2013 ·

Reţeaua de traficanţi de droguri destructurată, vineri, de procurorii DIICOT Sibiu era organizată pe mai multe paliere şi vindea canabis la licee, universităţi şi în cluburi din municipiul Sibiu, foarte mulţi dintre consumatori fiind minori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prim-procurorul DIICOT Sibiu, Danusia Boicean, a declarat presei că reţeaua de traficanţi destructurată, vineri dimineaţă, era organizată pe mai multe paliere.

"Reţeaua era structurată pe mai multe paliere. Primul palier era reprezentat de furnizorii en-gros care vindeau celor din palierul al doilea. Aceştia, la rândul lor, dădeau celor din palierele trei şi patru care se ocupau de vânzarea stradală", a spus Boicean.

Potrivit acesteia, traficanţii îşi împărţiseră oraşul în zone şi nu exista niciun fel de concurenţă între ei, de aceea a fost foarte greu să fie prinşi.

Boicean a adăugat că drogurile erau vândute la licee, universităţi, dar şi în cluburi din municipiul Sibiu, traficanţii având intenţia de a se extinde şi în Cluj-Napoca, dar nu au mai apucat să formeze reţeaua completă acolo.

Surse din cadrul anchetei au declarat corespondentului MEDIAFAX că mulţi dintre consumatori erau minori, existând fete de 13-14 ani care primeau droguri în schimbul unor partide de sex.

La ora transmiterii acestei ştiri, la sediul DIICOT Sibiu sunt audiaţi cei 21 de membri ai reţelei şi alte 20 de persoane, consumatori şi martori, ridicate în baza unor mandate de aducere.

Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi procurorii DIICOT Sibiu au făcut percheziţii în 20 de locuinţe din municipiul Sibiu şi într-un imobil din Cluj-Napoca.

În urma percheziţiilor, au fost duse la audieri, la sediul DIICOT Sibiu, 21 de persoane puse sub învinuire pentru iniţiere, constituire, aderare sau sprijinirea unui grup infracţional organizat,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 22 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Joe Biden denunţă drept „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu şi Gallant: „Vom fi mereu alături de Israel”

Ziare.com acum 23 minute
Preşedintele american Joe Biden consideră „scandaloase” mandatele de arestare emise de către Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului şi ministrului israelian al Apărării, anunţă Casa Albă, relatează AFP. Biden e de părere că CPI nu

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°