Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un autoturism ARO încărcat cu cereale a ars în Târgovişte. Şoferul a suferit arsuri la cap şi faţă

Publicat in Adevarul, vineri 15 martie 2013 ·

Un autoturism ARO încărcat cu cereale şi parcat în apropierea unei pieţe din Târgovişte a ars, vineri, aproape în totalitate, iar şoferul, care a intervenit pentru stingerea focului, a suferit arsuri la cap şi la faţă, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, după izbucnirea focului, autovehiculul s-a pus în mişcare şi a intrat într-o conductă de gaze, care nu s-a fisurat în urma impactului.

Detaşamentul de pompieri Târgovişte a intervenit pentru stingerea incendiului.

"Ne-am deplasat în municipiul Târgovişte, pe strada Cooperativei. La sosirea noastră autovehiculul ardea la interior în totalitate şi la motor. Am reuşit să lichidăm incendiul şi au fost ceva probleme deoarece autovehiculul intrase şi într-o conductă de gaze, dar nu avea scurgeri", a declarat pltutonier major Adin Prodan de la ISU Dâmboviţa.

Şoferul a spus că incidentul a avut loc lângă o piaţă din Târgovişte, unde parcase autoturismul.

"Când m-am întors am văzut că ieşea un pic de fum din ea. Am luat extinctorul şi am dat la electromotor şi a buşit şi bateria, iar maşina a pornit singură de pe loc. Abia am reuşit să sar din ea pentru că s-a dus drept în gard, oprindu-se într-o ţeavă de gaze. Sunt puţin ars în cap şi pe faţă, pentru că a sărit acidul din baterie. A făcut scurtcircuit electromotorul. Maşina era încărcată cu grâu", a declarat proprietarul maşinii, Sorin Stanciu

El a spus că pagubele materiale sunt destul de mari.

La faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţii Distrigaz care au făcut verificări la conducta de gaze, aceştia confirmând că nu există scurgeri şi pericol de explozie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Meciul CFR Cluj-Rapid: Marius Şumudică – Per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câştigăm

News.ro acum 50 minute
Marius Şumudică, antrenorul formaţiei Rapid, crede că echipa sa putea câştiga la Cluj şi speră ca giuleştenii să prindă play-off-ul. „Să fiu sincer, pentru că am egalat pe final, sunt mulţumit. Dar per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câş

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°