Dintr-una în alta, am ajuns astăzi la câteva melodii vechi, foarte vechi. Şi e incredibil cât de repede mi-au venit în minte nişte amintiri pe care habar nu aveam că le mai am. Toate de când eram cam de vârsta lui Matei, Matei al meu, adică de pe la 6-7 ani.

Mi-am adus aminte de petrecerile de sâmbătă seara, făcute de părinţii mei. Nu ştiu, sincer, de unde aveau atâta chef de viaţă. Nu ştiu cum de dansau atât de mult şi de frumos, în acele seri de sâmbătă. Nu ştiu cum de reuşeau să îşi adune mereu toţi prietenii lângă ei. Nu ştiu cum de mama, cea mai frumoasă şi înţeleaptă femeie pe care o cunosc, găsea mereu puterea să pregătească toată casa, să o aranjeze, să gătească tot felul de prăjituri şi bunătăţi. Nu ştiu cum de mai găsea putere să ne sărute de o mie de ori pe zi, să îi facă toate mofturile tatei, să ne spună mereu că ne iubeşte, să ne citească poveşti, să ne recite mii de poezii. Habar nu am cum reuşea asta! Cred că era, de pe atunci, un Dumnezeu.

Şi, la petrecerile alea de sâmbătă seara, în anii ăia la care acum ne uităm ca la ciumă, părinţii mei dansau. Se sărutau. Râdeau cu prietenii. Iar când veneau acele seri, despre care eu ştiam că avem musafiri, mulţi musafiri, mă agăţam de rochia mamei şi îi ziceam: "Mamă, o să dansez şi eu cu voi, da? Să ascultăm Susanna! Şi Felicita!". Şi, evident, dansam şi eu, împiedicându-mă de picioarele tuturor uriaşilor aceia care se distrau frumos, aproape săptămână de săptămână, ca şi cum nu s-ar mai fi văzut de ani întregi.

Şi erau anii aceia în care, da, toţi aveau un serviciu. Toţi aveau un salariu venit la timp. Toţi aveau o casă. Toţi aveau o familie. Toţi plecau la mare şi la munte. Toţi se luptau pentru o carte minunată. Pentru un disc cu muzică bună. Pentru un pahet de unt. Pentru o bucată de carne. Erau anii aceia în care toţi spuneau mai pe înfundate bancuri cu Ceauşescu. Şi îşi doreau din tot s