Jurnalul Naţional se pregăteşte să intre într-un nou capitol. Scăderea tirajelor în ultimii ani le-a dat de gândit acţionarilor. Directorul de Integrare Editorială al Intact Media Group, Adrian Ursu, a declarat în EXCUSIVITATE pentru ziarulring.ro care este strategia de salvare a ediţiei tipărite a Jurnalului Naţional.
DEOCAMDATĂ, NU S-A LUAT DECIZIA DE A SE RENUNŢA LA VARIANTA TIPĂRITĂ
Potrivit ultimelor cifre difuzate de BRAT, citate de Reporter Virtual, "Jurnalul national” mai vinde doar 18.279 de exemplare în medie pe ediţie (în Trimestrul 4 2012), cu 24,5% mai putin decat în T4 – 2011 (24.200 de exemplare) si cu 62% mai putin decat în T4-2010 (48.117 exemplare). Adrian Ursu a explicat care sunt cauzele acestui declin. "Exista un context foarte larg pentru scăderea tirajului la Jurnalul Naţional, şi a altor publicaţii, cotidiene, săptămânale, dispariţia de pe piaţă a unora. Este vorba de gustul public, de lipsa de interes faţă de lectură. Conţinutul, în clipa de faţă, cred că este suficient de adaptat, poate prea adaptat unui gust public îndoielnic, tocmai de aceea, puţine publicaţii cum este şi Jurnalul Naţional încearcă să-l pastreze la un nivel calitativ superior, cu toate riscurile care se văd la nivelul încasărilor şi tirajelor".
"TELEVIZIUNILE SUNT CELE CARE IAU DIN AUDIENŢA PRESEI SCRISE"
Adian Ursu crede că un rol important în declinul tirajelor din presa scrisă îl au şi televiziunile. "Nu mediul online este marea ameninţare pentru Jurnalul Naţional, ci televiziunile sunt cele care consumă foarte mult din audienţa presei scrise. Piaţa din România, la nivel actual, ar trebui să suporte doua cotidiene quality şi două tabloide".
ESTE EXCLUSĂ TRECEREA JURNALULUI NAŢIONAL SPRE LATURA TABLOIDĂ
Jurnalistul Adrian Ursu spune că nu se poate accep