Profitând de prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Viorel Buda, membrii Comisiei de prevenire şi combatere a violenţei în mediul şcolar, întruniţi ieri în şedinţă în cadrul ultimei acţiuni a campaniei “Fără violenţă în şcoli” au făcut o serie de propuneri pentru combaterea acestui fenomen la posturile de televiziune din România. La întâlnire, în afara vicepreşedintelui CNA, au mai fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, inspectorul şcolar general, Mariana Roman, directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Satu Mare, Sânziana Cristea, comisarii de poliţie Marius Mureşan şi Simona Săndulescu, directori de şcoli, cadre didactice şi elevi.
După cuvântul introductiv al Marianei Roman, directorul CJRAE, Sânziana Cristea, făcând referire la campania care tocmai s-a încheiat ieri, a spus că aceasta nu are ca scop eradicarea violenţei în şcoli ci mai degrabă este o acţiune de prevenţie încercând să diminueze acest fenomen. Apoi au fost formate şase echipe de câte patru persoane care au avut ca sarcină identificarea unor argumente pentru continuarea organizării în judeţ a acestei campanii precum şi găsirea unei eventuale noi denumiri. În discuţiile care au urmat, marea majoritate a membrilor comisiei au fost de acord că organizarea Campaniei “Fără violenţă în şcoli” este benefică dar că ar trebui implicaţi şi părinţi şi ar trebui organizate şi alte activităţi. În acest sens, atât Adrian Ştef cât şi Marcela Papici au dat ca exemplu multitudinea de filmuleţe apărute pe internet cu elevi care se bat sau ştirile de la ora 5. Făcând referire la acest ultim aspect, vicepreşedintele CNA, Viorel Buda, a afirmat că televiziunile care dau pe post imagini cu violenţă în şcoli să ofere şi punctul de vedere al conducerii şcolii respe