Implementarea în legislaţia românească a Directivei Europene privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere ar putea atrage pacienţi din alte state în spitalele româneşti, dar ar putea totodată să creeze ‘o competiţie între pacienţi pe lista de aşteptare în România’, a declarat vineri secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii Raed Arafat.
“S-ar putea pe anumite domenii să găsim că România este utilizată şi pacienţii străini să vină pentru tratament. Poate, să zicem, că este bine pentru că va aduce bani de afară, dar s-ar putea ca acest lucru să însemne o competiţie pe lista de aşteptare. Apoi, cetăţenii care merg pentru tratamente afară, pentru lucruri care pot fi tratate egal în România, înseamnă că banii au plecat cu ei în altă parte şi nu mai sunt în sistemul sanitar. În ambele situaţii, nimeni nu ştie care va fi impactul real. O parte din populaţie nu va putea să plece în străinătate pentru tratament, pentru că nu îşi permite să achite cheltuielile de transport şi cazare. Pentru ei trebuie să facem ceva în continuare”, a afirmat Arafat în timpul atelierului cu tema ‘Reforma sistemului de sănătate din România în contextul legislativ european’, organizat de Fundaţia Friedrich Ebert România în colaborare cu Europuls.
Secretarul de stat a subliniat faptul că statul analizează impactul pe care această directivă l-ar putea avea în sistemul de sănătate din România, precizând că implementarea directivei în legislaţia românească se va realiza la începutul lunii octombrie.
“În faţa noastră este o necunoscută şi oricine ar fi rezervat faţă o necunoscută. Încă nu ştim care va fi impactul acestei directive UE. Nu suntem singurul stat care are o astfel de privire cu rezervă, să vedem ce o să fie. Se lucrează pe transpunerea directivei, care va intra la începutul lunii octombrie. Noi pornim din start pe un