Herta Müller, Ţinuturile joase,

traducere de Alexandru Al. Şahighian, Bucureşti,

Editura Humanitas, 2012, 224 pag.

Avem puţine informaţii despre începuturile literaturii scrise de Herta Müller. În genere, locurile comune ale receptării critice nu lăsau loc vreunei diferenţe specifice.

Volumul Niederungen apărea în 1982 la Editura Kriterion din Bucureşti, în limba germană. Doi ani mai târziu, Ţinuturile joase era tipărit în Germania Federală. E momentul în care Securitatea renunţă la tacticile de intimidare şi-i oferă şomerei, pe atunci, un post de profesoară. De neînţeles, în primă fază. Însă, când Asociaţia Şvabilor Bănăţeni începe un proces sistematic de calomniere a scriitoarei, lucrurile se limpezesc. Se prefera, odată cu succesul din Occident, decredibilizarea Hertei Müller, acuzată de pactizare cu Securitatea şi de atitudini anti-germane. Ba mai mult, se insinua că întreg volumul fusese scris la comanda Securităţii. Se încerca astfel izolarea ei, în ambele sensuri. După 30 de ani, Niederungen este în sfârşit tradus.

În legătură cu titlul existau trei opţiuni, afară de varianta finală: Depresiuni, Şesuri şi Ţinuturile de jos. Toate insistă asupra imaginarului unui spaţiu geografic din Banatul şvăbesc, unde un sat vechi şi izolat (Nitzkydorful, fără îndoială), este „un loc de timp” simbolic. Despre Ţinuturile joase s-a spus că prezintă o scriitoare mereu egală cu sine, aşa încît volumul se înscrie firesc în tonul producţiilor ulterioare. Nimic mai mult. Şi mai neadevărat. Pentru că Ţinuturile joase nu e gândit într-o structură a exilului. Lipsesc, altfel spus, frazele acide, acuzatoare, precum şi felul de-a privi o istorie comună cu libertatea detaşării. De asemenea, limbajul metaforic, ambiguizant, era necesar pentru a masca verdicte inacceptabile la vremea respectivă. Adevărul incomod este stratificat în nuanţe confo