Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toyota România estimează vânzări de 250 de unităţi pentru noul RAV4, până la finalul anului

Publicat in Glasul Aradului, vineri 15 martie 2013 ·

Toyota România estimează că va vinde în 2012 pe piaţa autohtonă 250 de automobile din noua generaţie, a patra, a SUV-ului (sport utility vehicle) compact RAV4, a declarat joi pentru AGERPRES directorul de marketing al companiei, Atanas Angelov. Noul model al celor de la Toyota a fost lansat oficial în România joi şi va concura în principal cu Volkswagen Tiguan, Nissan X-Trail, Ford Kuga şi Mitsubishi Outlander. Comenzile au fost lansate la începutul lui martie şi până acum au fost înregistrate deja circa 20 de pre-comenzi ale noului model, a precizat Angelov. Anul trecut, Toyota a vândut 140 de unităţi din vechea generaţie RAV4. Clienţii vechiului model au fost în special persoane între 35 şi 60 de ani, antreprenori şi manageri, dar cu noul model, cu design avangardist mai provocator, Toyota speră să atragă mai mulţi cumpărători sub 30 de ani, a spus directorul de marketing al companiei. Angelov a menţionat căToyota România şi-a majorat în 2012 cota de piaţă de la 2,7% la 3,1%, iar pe primele două luni din 2013 a urcat la 3,4%, tendinţă care se va menţine în cursul anului. Importatorul local al mărcii nipone mizează pe succesul modelelor sale cele mai bine vândute în România – Avensis, Auris, Landcruiser, pe calităţile noului RAV4 – design, portbagaj mare şi spaţiu, sistem avansat 4×4, precum şi pe o stabilizare a pieţei generale din România. Oana Dumitrache, brand manager pentru gama 4×4 de la Toyota, a declarat că preţurile pentru noul model încep de la 22.500 de euro, cu TVA, iar maşina va fi disponibilă cu trei variante de motorizare, un propulsor de doi litri pe benzină şi tracţiune 4×4, unul diesel de doi litri şi tracţiune 4×2, şi un propulsor de 2,2 litri şi tracţiune 4×4. Noul RAV4 este cu 205 mm mai lung, cu 30 mm mai lat şi cu 25 mm mai jos decât predecesorul său, înscriindu-se astfel în trendul de dezvoltare al segmentului din care face parte:

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°